Carmen Saeculare la ZIUA UNIRII: Azi la Colegiul Petru Rareș, mâine la Curtea Domnească

Ca în fiecare an, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ sărbătoreşte, împreună cu publicul din Piatra-Neamţ, Ziua Unirii, unul dintre proiectele cultural artistice de seamă derulate peste an de instituţia noastră, anunță un comunicat emis de instituția de cultură.
În 2020, omagierea acestei importante date din calendarul istoric al românilor va cuprinde două zile. Astfel, joi, 23 ianuarie, începând cu ora 10:45, Centrul, în parteneriat cu Catedra de Istorie a Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi Consiliul Şcolar al Elevilor din aceeaşi instituţie de învăţământ din Piatra-Neamţ, şi-au dat mâna pentru a se prinde în HORA UNIRII. Cei 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia au fost sărbătoriţi, cu participarea Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, în holul principal al Colegiului Naţional „Petru Rareş”.
Vineri, 24 Ianuarie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” participă, în calitate de partener al Primăriei municipiului Piatra-Neamț, la evenimentul dedicat Sărbătorii Unirii. Începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Primăriei, va avea loc tradiționala Horă a Unirii.
Programul evenimentului este următorul: deschiderea evenimentului (ora 11:00), intonarea Imnului Naţional (ora 11:05), cuvântul oficialităţilor (11:10), Hora Unirii, în care este invitat a se prinde publicul prezent (ora 11:25), spectacol folcloric realizat de Ansamblul „Floricică de la Munte ” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” (ora 11:40).

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns