Carmen Nastasă: „Să transformăm Vacanţele Muzicale şi într-un documentar la Solidarităţii. Să-i ajutăm pe sinistraţi!”

Carmen Nastasă – directoarea instituţiei care organizează Vacanţele Muzicale de la Piatra Neamţ – solicită publicului iubitor de cultură, tuturor nemţenilor neafectaţi de inundaţii să nu uite că în aceste zile sunt sute şi sute de oameni pe Valea Muntelui care au nevoie de solidaritate. Încă din seara de duminică, când a fost deschiderea Festivalului, Carmen Nastasă a făcut un apel la solidaritatea celor prezenţi dar şi a tuturor celor la care ar putea ajunge mesajul ei pentru capacitarea unor donaţii în bani sau în produse care să ajungă la cei care au atâta nevoie de sprijin.

Ieri, Carmen Nastasă a postat şi pe internet un mesaj similar prin care anunţa că donaţii în bani, cash, pot fi făcute în cutia special amplasată din holul Teatrului Tineretului şi că produse (alimente neperisabile, apă, pături, haine, încălţăminte, medicamente etc) pot fi duse de către doritori la punctele de colectare de la Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare (în centru oraşului Piatra Neamţ, lângă Turnul lui Ştefan) sau la Casa Corpului Didactic (pe strada Petru Rareş).

<<Fără a strica bucuria “Vacanțelor Muzicale”, vreau să fac un apel către toți cei care empatizează cu sinistrații din județul Neamț! După cum știți, sute de familii din comunele de pe Valea Muntelui, au fost grav afectate de inundații, zilele trecute. Oamenii au fost nenorociți de apele învolburate și așa cum procedăm de fiecare dată când organizăm evenimente maiestuoase, cum la Târgul de Crăciun facem colectă de jucării pentru copiii sărmani, acum vă propun să punem mână de la mână, pentru a acorda un ajutor sinistraților nemțeni. Mesagerul faptelor noastre bune este doamna Monica Sofron, din partea Asociației Umanitare „Codrin – ocrotiți copiii ce vor rămâne copii“, care se va ocupa de distribuția ajutoarelor. Cei care doriți să aduceți un strop de speranță în sufletele unor semeni năpăstuiți, sunteți rugați să donați bani în cutia care se găsește pe holul de la intrare în Teatrul Tineretului, iar la sediul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și la sediul Casei Corpului Didactic, vom primi ajutoare materiale! Vă mulțumesc anticipat pentru spiritul de solidaritate!>> – acesta este mesajul făcut public de către Carmen Nastasă.

Mesajul de mai sus este completat de Monica Sofron, preşedintele Asociaţiei Umanitare Codrin care s-a gândit şi la varianta celor care, aflaţi la distanţă, vor să trimită bani într-un cont special: <<Pentru cei ce vor sa doneze bani, pentru cumpararea de produse alimenatre, apa, medicamente, precum si paturi si imbracaminte, puteti face donatii in contul de mai jos , cu mentiunea: „Campanie solidaritate inundatii Valea Muntelui”. ASOCIATIA UMANITARA CODRIN, CUI 15314206, BANCA TRANSILVANIA, CONT IBAN: RO70BTRL02801205U02233XX>>.

Ar fi mai mult decât rezonabil ca această campanie de solidaritate să aibă şi un efect cât de cât concret. Evident că fiecare nemţean ar trebui să se gândească că în locul sinistraţilor de la Farcaşa sau din celelalte sate de pe Valea Muntelui ar putea fi el sau rudele sale. Şi că ar conta fiecare gest de sprijin. La fel de evident este că spectatorii fideli ai Vacanţelor Muzicale – oameni cu o anumită instruire şi ţinută – ar putea da şi ei un semnal în acest sens.

Nu are rost să facem calcule cât ar putea costa biletele la un spectacol sau la mai multe urmărite de cei care profită în sens pozitiv de această desfătare a spiritului şi sufletului care este Festivalul Vacanţe Muzicale. Şi nici nu are rost să marşăm sau să discutăm despre ideile extreme conform cărora, în această perioadă ar trebui blocată orice altă activitate. Spunem doar că baluri (de caritate dar nu numai) şi chiar şi nunţi aveau loc chiar şi în vreme de război. Evident că în astfel de momente contează simţul măsurii iar Vacanţele Muzicale (eveniment programat cu mult înainte de inundaţii, cu orchestre şi filarmonici cu care s-au parafat contracte) sunt în limitele rezonabile de sobrietate.

Revenind la spectatorii manifestării şi la toţi ceilalţi nemţeni care în aceste zile nu-şi pun întrebarea unde vor dormi la noapte, considerăm că renunţarea (în funcţie de posibilităţile fiecăruia) la sume de bani deloc mari ar fi un semn că solidaritatea nu e doar o vorbă în vânt.

Putem renunţa la o cursă cu taxi-ul? Costă 10 lei! La o cafea la cafenea sau la un pachet de ţigări? Adică 5 lei + alţi 17 lei!… Sau la un moft de 30-40-50 de lei pe care ni-l permitem la câteva zile dar fără de care putem trăi? Cu siguranţă, DA!

Pentru cei dispuşi să mediteze înainte de a comenta ca să se afle în treabă, în rândurile de mai sus sunt destule detalii prin care puteţi face ca sprijinul vostru să ajungă la cei care au atâta nevoie de el.

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns