Caravana Mălin Bot a încurcat borcanele: „Piatra Neamţ, fief PSD!” VIDEO

Mălin Bot şi echipa lui au comis mai multe confuzii interesante ieri, în descinderea de la Piatra Neamţ. De mai multe ori, în cadrul acţiunii desfăşurate în faţa sediului PSD, şi fostul jurnalist (actualmente unul din liderii #REZIST) dar şi un însoţitor al său, care filma şi comenta au spus că Piatra Neamţ este condus de PSD, în condiţiile în care primarul Dragoş Chitic este membru PNL iar majoritatea din CL este formată din PNL-PMP.

Câteva exemple (care pot fi văzute şi în clipul video de la finele articolului), mai jos:

„Piatra Neamţ, fief PSD!”
„Cât de greu e sa-ti asumi aşa poziţie într-o zonă şi într-un oraş care sunt percepute aşa, cam roşii?”
„Oraşul este frumos însă se vede mâna proastă de gospodar a ceea ce se cheamă PSD!”.

Şi mini-interviurile realizate de Mălin Bot cu câţiva dintre participanţi au deturnat mesajul dorit, de la criticarea exclusivă a „ciumei roşii” la acuze aduse inclusiv politicienilor de dreapta:

„Suntem conduşi de o şleahtă de hoţi, Ştefan, Chitic, Arsene, Munteanu (…). Au mărit taxele şi impozitele locale cu 25%”, a pus unul dintre intervievaţi. Gheorghe Ştefan (fostul primar) şi Dragoş Chitic (actualul primar) nu au fost niciodată membri PSD. Iar creşterea de taxe locale a fost votată doar de consilierii PNL-PMP de la Piatra Neamţ, la propunerea aceluiaşi primar PNL Dragoş Chitic.

În rest, participarea a fost una extrem de subţire. La momentul în care au fost împărţite cartoanele cu mesajele pe care Bot le poartă peste tot cu el, imaginea relevă cum 11 pancarte sunt ţinute de 10 oameni.

D.V.

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

One thought on “Caravana Mălin Bot a încurcat borcanele: „Piatra Neamţ, fief PSD!” VIDEO

  1. Oare cine ii finanteaza pe dezaxatii astia?!Ma tem ca noi toti, prin intermediul SRI!

Lasă un răspuns