Caravana lui Moș Crăciun aduce magia Crăciunului în Piatra-Neamț

Reluăm tradiția organizării Caravanei lui Moș Crăciun la Piatra-Neamț, după ce anul trecut evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei.

Moș Crăciun și ajutoarele sale vor ajunge la Piatra-Neamț săptămâna viitoare, pe data de 23 decembrie.

Copiii de toate vârstele sunt așteptați să îl întâmpine pe Moș Crăciun și să se bucure de surprizele oferite de acesta. Cei mici se vor putea fotografia cu Moșul, cu Doamna Crăciun, cu renii, spiridușii, pinguinii oamenii de zăpadă și celelalte personaje din suita Moșului. Vor fi momente artistice cu specific de Crăciun, o paradă a personajelor și multe surprize.

Pentru ca un număr cât mai mare de copii să se poată întâlni cu Moșul, acesta va poposi în toate cartierele.

Caravana va porni la ora 15.00 din cartierul Dărmănești, zona Bloc 40 și Orion, apoi va merge în cartierul Mărăței, zona Alimentara 28, în Precista zona Petrodava și va parcurge apoi patrulaterul din zona centrală a orașului.

Pe 31 decembrie, în Piața Ștefan cel Mare va avea loc petrecerea de Revelion cu DJ, jocuri de lasere și focuri de artificii. Circulația rutieră va fi oprită în Piața Ștefan cel Mare în zilele de 30 și 31 decembrie.

Primăria Piatra Neamț

Lasă un răspuns