Caravana Coaliţiei pentru Familie, vineri la Piatra Neamţ

Coaliția pentru Familie a dat startul circuitului național de caravane de informare: „Referendum pentru Romȃnia”.

Menirea acestui proiect este aceea de a comunica direct cu societatea civilă despre importanța esențială a organizării referendumului, a reitera motivele principale pentru care este necesară modificarea articolului 48, alineatul 1 din Constituția României, (în sensul în care Căsătoria trebuie definită drept uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie), precum și de a reliefa consecințele care ar decurge ȋn urma unei posibile obstrucționari a realizării referendumului.

Această dorință de modificare a Constituției este susținută de peste 3 milioane de votanți din electoratul român, caz unic, niciun demers de acest tip nereușind să strângă un număr de semnături atât de mare în favoarea unei cauze.

Caravana este așteptată ȋn Piatra Neamț pe data de vineri, 10 noiembrie 2017, când se vor desfășura desfășura activități de distribuire fluturași de informare privind Referendumul, între orele 7:30 – 13:30 și 14:30 – 16:00, în special în zona din fața Casei de Cultură de pe Bd. Republicii și în Piața Ștefan cel Mare –  zona Unic – Altex – Hotel.

Comentarii Facebook