„Caravana Baschetului” vine şi la Neamţ

Image 2

Federatia Romana de Baschet demareaza incepand de saptamana viitoare si pana in data de 29 noiembrie un amplu proiect, intitulat sugestiv „Moldova la doi pasi de cos” si finantat de Ministerul Tineretului si Sportului in cadrul „Programului Pierre de Coubertin”.

Proiectul vizeaza in principal promovarea si dezvoltarea baschetului in mai multe orase din Moldova, atragerea copiilor din clasele primare spre practicarea acestui sport atat de indragit in plan national si mondial, largirea bazei de selectie, implementarea unui program unitar de antrenamente, angrenarea copiilor de 7-10 ani in diverse competitii, cresterea numarului de cluburi de baschet si implicit a sportivilor legitimati si nu in ultimul rand cresterea numarului de profesori/antrenori cu specializare baschet. Proiectul se va derula pana la finele lunii noiembrie, cu sprijinul reprezentantilor Inspectoratelor Scolare Judetene si al Directiilor Judetene pentru Sport si Tineret, urmand ca elevii de clasele I-IV din orasele moldave sa beneficieze de initiere in tainele baschetului.

Astfel, in prima faza, incepand din 21 septembrie, FRB organizeaza „Caravana Baschetului” pe un traseu care cuprinde zece orase din Moldova iar in fiecare locatie se va desfasura cate un joc demonstrativ menit sa atraga copii din scoli spre sportul cu mingea la cos. De altfel, atunci cand au initiat Proiectul „Moldova la doi pasi de cos”, specialistii FRB s-au gandit ca prin intermediul baschetului pot oferi copiilor o alternativa la tentatiile societatii moderne, precum si o oportunitate pentru maximizarea potentialului biologic prin crestere si dezvoltare armonioasa, dar si a educatiei integrale si integrarii sociale. In cadrul proiectului se doreste implementarea programului unitar de selectie si pregatire in cel putin doua scoli din fiecare oras nominalizat, de doua ori pe saptamana, timp de opt saptamani, profesorii locali fiind indrumati de antrenori cu experienta. Totodata, FRB va inzestra scolile respective cu mingi de baschet si materialele necesare instruirii precum si cu DVD-uri cu lectiile de initiere in baschet iar elevii selectionati pentru programul de initiere vor trebui sa aiba aviz medical „apt efort fizic”. Prin acest proiect, FRB isi propune si incurajarea directorilor si profesorilor din scoli pentru infiintarea de asociatii sportive fara personalitate juridica sau asociatii/cluburi sportive de baschet, fapt ce va permite legitimarea copiilor si participarea in competitiile nationale de babybaschet si minibaschet, federatia urmand sa acorde sprijin juridic, material, si facilitati financiare. Dupa ce a pus la punct colaborari cu factorii locali si a identificat si nominalizat orasele care vor face parte din proiect, FRB va porni „Caravana Baschetului” in 21 septembrie si va organiza pana in 27 septembrie mai multe jocuri demonstrative de baschet 5×5 si 3×3, concursuri de indemanare si slam-dunk, iar copiii care vor asista la aceste evenimente vor fi invitati sa participe la stafete, jocuri distractive si concursuri de aruncari, toate dotate cu premii. Dupa trecerea „Caravanei Baschetului”, din finalul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie, in scolile din orasele nominalizate se vor efectua cursuri de selectie si initiere cu elevii din clasele I-IV care doresc sa descopere tainele baschetului, implementarea programului de pregatire pentru urmatoarele opt saptamani fiind sub directa indrumare a unui antrenor cu experienta. Ultima faza a Proiectului va avea loc in perioada 28-29 noiembrie, cand va fi organizat un eveniment de amploare intitulat “Uriasii Moldovei”, cu participarea copiilor selectionati din cele 20 de scoli din orasele moldave. Post-proiect, FRB vizeaza incheierea unor parteneriate cu scolile implicate pentru prelungirea sau permanentizarea programului de pregatire cu sprijin tehnic si logistic din partea federatiei.

Tinand cont de mai multe aspecte si criterii si de locurile in care baschetul n-a reusit sa prinda radacini, FRB a decis ca Proiectul „Moldova la doi pasi de cos” sa se deruleze in Bacau, Roman, Piatra Neamt, Pascani, Suceava, Dorohoi, Botosani, Vaslui, Falticeni, Barlad. Mai jos, prezentam ruta „Caravanei Baschetului” pentru perioada 21-27 septembrie, urmand ca in urmatoarele opt saptamani sa se deruleze cursurile de initiere in baschet in scolile din orasele incluse in cadrul Proiectului „Moldova la doi pasi de cos”:

21 septembrie 2015
BACAU – Sala Scolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” – ora 18:00

22 septembrie 2015
ROMAN – Sala Scolii Gimnaziale nr. 1 „Vasile Alecsandri” – ora 16:00

23 septembrie 2015
PIATRA NEAMT – Sala Polivalenta – ora 18:00

24 septembrie 2015
PASCANI – Sala CSM – ora 12:00
FALTICENI – Sala Polivalenta „Gabriel Udisteanu” – ora 17:00

25 septembrie 2015
SUCEAVA – Sala Scolii Gimnaziale „Ion Creanga” – ora 12:00
DOROHOI – Sala Polivalenta – ora 17:00

26 septembrie 2015
BOTOSANI – Sala Polivalenta „Elisabeta Lipa” – ora 09:30
VASLUI – Sala CS Viitorul – ora 18:00

27 septembrie 2015
BARLAD – Sala Colegiului Tehnic „A. I. Cuza” – ora 10:00

One thought on “„Caravana Baschetului” vine şi la Neamţ

Comments are closed.