Carabelea prevestește DEBARONIZAREA

Deopotrivă cunoscut ca activist civic dar și ce lider în echipa PNL Piatra Neamț (prim-vicepreședinte), Andrei Carabelea spune că alegerile locale din acest an vor reprezenta un pas real în debaronizarea județelor și cumonităților locale.

„Intuiția mea este că anul acesta România va porni mai bine un ciclu de 4 ani decât a făcut-o vreodată în ultimele 3 decenii.
Speranța mea este că anul acesta debaronizarea României va reuși definitiv. Acesta este un pas necesar și urgent pentru dezvoltarea țării”, spune Carabelea.

După ce definește „Baronul”, tânărul liberal dă și exemple concrete de acțiuni care, din pixul stăpânului local, frânează și capturează comunitatea locală:
„Singurul scop al unui baron este puterea și controlul, iar acestea cresc treptat în intensitate prin abuz de putere, corupție și clientelism. Sub pretextul legitimității pe care i-l conferă votul popular, baronul urmărește de la un mandat la altul și mai multă putere și mai mult control care se obțin cu și mai multe abuzuri și cu costuri și mai mari pentru comunități. Dincolo de costurile economice acest stil de a conduce are consecințe dramatice în societate și astea se regăsesc și se simt cel mai bine în celula ei de bază: familia.
Baronul decide cine să fie șeful spitalului și ce contracte va trebui acesta să atribuie, că doar cine va fi nebun să critice cheltuielile făcute în slujba sănătății oamenilor?
Baronul va decide cine să fie șeful școlii și ce contracte va trebui acesta să atribuie, că doar cine va fi prost să critice cheltuielile făcute în slujba educației?
Evident baronul va decide și controla tot în zona sa de interes și când îi va reuși acolo va urmări să își extindă dominația și influența.
Întotdeauna inventează pretexte pentru a-și justifica deciziile și a prezenta binele pe care decizia sa îl va generea asupra unei categorii largi din populație.
Uitați-vă spre exemplu la spitalul modular de la Iași: câți bani aruncați acolo, cât eroism în prezentări. Oare câți bolnavi de coronavirus vor fi tratați acolo? Tocmai citeam că a fost depășit un nou termen anunțat pentru lansarea spitalului. Astfel de amânări se tot întâmplă de mai bine de două luni. Sau, de fapt, acest spital se construiește preventiv pentru a fi pregătiți pentru o viitoare pandemie?!
Orice semnătură din pixul unui baron reprezintă o condamnare nedreaptă a comunității la sărăcie, dependență și drame care ne vor face și mai vulnerabili și mai ușor de manipulat”.

„Anul 2016 ne-a pus în fața (probabil) celor mai proaste alegeri din ultimii 30 de ani. Și la nivel județean și la nivel național. În 2017 și 2018 am ne-am scufundat până la cel mai de jos nivel și am cunoscut cea mai cumplită umilință și trădare din partea baronilor. Ei au crezut că dețin totul și că nimeni și nimic nu le poate sta în cale. Nedreptățile lor au fost mai îndrăznețe și mai sfidătoare ca niciodată. Și totuși șocurile pe care le-au generat au fost suficient de puternice precum cele ale unui defibrilator care tocmai prin intensitatea tensiunii a reușit să resusciteze energii și valori care se chinuiau de multă vreme în moarte clinică.
În ultimii 3 ani am văzut numeroase inițiative care ne-au arătat semne de schimbare. Din ce în ce mai multe pețiții lansate, inițiative civice și politice noi, ordonanțe și legi schimbate la presiunea publică, inițiative legislative cetățenești, revigorarea prezenței la vot. Toate acestea mă fac să cred și să sper că vremea baronilor a trecut”, mai spune Carabelea care, deși nu dă nume, este evident că bate apropouri spre baronii PSD.

V.N.

Comentarii Facebook

One thought on “Carabelea prevestește DEBARONIZAREA

  1. Sa inteleg ca dispar Flutur si Boc la pachet cu Oprisan si Arsene?!Baiatul asta nu stie ce vorbeste.

Lasă un răspuns