Carabelea, pe cazul Lazăr: „Partidul Național Liberal a fost și trebuie să rămână un model de integritate în politică!”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Primarul de Piatra Neamț, Andrei Carabelea i-a cerut aseară, într-un mesaj postat pe net, lui George Lazăr să se autosuspende din funcția de președinte PNL Neamț, în contextul dosarului întocmit de DNA care-l vizează pe șeful liberalilor nemțeni.
„Partidul Național Liberal a fost și trebuie să rămână un model de integritate în politică. Tocmai din acest motiv, nicio suspiciune, de niciun fel, nu trebuie să planeze asupra liderilor săi. Pentru că Partidul Național Liberal nu se conduce pe persoană fizică, ci în baza unor valori de la care membrii săi nu trebuie să se abată.
Consider că în contextul actual, George Lazăr trebuie să se autosuspende din funcția de președinte al PNL Neamț, după ce a fost trimis în judecată pentru presupuse fapte de corupție.
Îi cer lui George Lazăr să ia această decizie pentru binele partidului și pentru a-și putea dedica toate resursele apărării sale. Încrederea mea în justiție și în capacitatea sa de a-și dovedi nevinovăția este fermă, dar la fel de fermă este și convingerea că PNL trebuie să-și respecte valorile fundamentale.
Cred în prezumția de nevinovăție, dar cred și mai tare că în astfel de momente este nevoie de un pas în spate. Liberalismul a fost întotdeauna despre responsabilitate, transparență și integritate, principii pe care noi, ca partid, ne-am clădit întreaga activitate. Și este foarte important ca membrii PNL, și în mod special cei din funcții de conducere, să întruchipeze în totalitate aceste valori. Am trecut prin momente dificile și le-am depășit prin respectarea principiilor noastre și unitate și așa trebuie să procedăm și acum”, spune primarul în funcție.
Reamintim că după alegerile din iunie, pierdute de cei doi pentru funcția de președinte CJ (lazăr) și primar de Piatra Neamț (Carabelea) relațiile dintre ei s-au răcit considerabil. Forul județean de conducere a dizolvat BPJ PNL Piatra Neamț și l-a demis pe Carabelea din funcția de președinte al organizației locale. Cel vizat de măsura respectivă a anunțat că va contesta sancțiunea în forurile interne de partid și a acuzat că liderii județeni sunt la fel de vinovați ca el și a cerut atunci demisia lui Lazăr.
V.N.