Într-o conferință de presă susținută în această dimineață, Andrei Carabelea, candidat independent PACT pentru Senat, a lansat acuzații dure la adresa deputatului PNL Vlad Marcoci, căruia îi reclamă că a avut doar două luări de cuvânt în patru ani de mandat.
„Mă scuzați, dar este un parlamentar de Neamț care a recitat de două ori Cățeluș cu păru` creț în Parlament, a avut două discursuri, totalizând un minut și jumătate, iar aceasta este activitatea lui parlamentară. Mi se pare ridicol ca un parlamentar să susțină doar două discursuri în patru ani. Un minut și jumătate! Asta ar însemna puțin peste douăzeci de secunde anual. Unul dintre aceste discursuri a fost jurământul, iar cel de-al doilea citirea unui aviz dintr-o comisie”, a spus Carabelea.
Deși inițial a preferat să folosească varianta „un parlamentar”, fără să dea nume și prenume, ulterior a spus că nu este niciun secret să menționeze persoana căreia îi reproșează aceste lucruri. „Nu mă feresc să spun despre cine este vorba. Mă refer la domnul Vlad Marcoci”, a precizat aspirantul independent pentru un fotoliu de senator.
Afirmația lui Carabelea vine pe fondul condițiilor pe care el, alături de colegul de partid Sebastian Burduja, consideră că ar trebui să le îndeplinească orice viitor reprezentant al populației în Parlamentul României. „Ne dorim un Parlament pentru cetățeni, în care să se respecte niște principii foarte solide – transparență, profesionalism și responsabilitate”, a punctat și președintele PACT, Sebastian Burduja. Părerea celor doi a fost susținută și de Dragoș Preda, secretar general al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor, prezent la Piatra Neamț pentru a sprijini candidaturile colegilor săi.
Alex SÎRBU
N.B.: Am încercat să-l contactăm telefonic pe deputatul Vlad Marcoci, pentru a-i cere un punct de vedere referitor la declarațiile lui Andrei Carabelea, așa cum o impune deontologia profesiei. Din păcate, încercarea noastră s-a soldat cu un eșec. În măsura în care domnia sa va dori să dea un drept la replică, vom reveni cu detalii.
…au inceput bine astia de la ” pact” …Acuzand in dreapta si stanga nu veti ajunge nici in „parlamentul’ local…Din toate interventiilor lor -in presa- nu am retinut , decat faptul ca i-au trimis taticii lor la studii in afara granitelor( de iasi sau cluj le-a fost greata), iar acum isi revendica neste locuri calde…Faceti o investigatie sociologica in acest judet- facandu-va dupa aceea o Platforma cu cateva ‘ lipsuri” din acest judet pe perioade, iar daca nu reusiti, dupa prima perioada, ce sanctiuni propuneti…