Campanie preventivă lângă calea ferată

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat, ieri, pentru reducerea riscurilor pe drumurile care se intersectează cu calea ferată, informează biroul de presă al IPJ Neamț.
Acțiunea punctuală a vizat conştientizarea participanților la trafic privind respectarea în mod constant a regulilor de circulație pe sectoarele de drum care se intersectează cu calea ferată Bacău – Bicaz, în special pe raza localităților Piatra Neamț, Roznov, Dumbrava și Zănești, unde în anii trecuți au fost înregistrate evenimente rutiere”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În intervalul orar 09.00 – 15.00, oamenii legii au oprit pentru control 16 autovehicule, fiind legitimate 21 de persoane, cărora le-au fost prezentate consecințele și riscurile nerespectării regulilor de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoarea de 1500 lei, două dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea obligațiilor la trecerea la nivel cu calea ferată, iar restul pentru alte abateri.
În perioada următoare, acest gen de activități vor fi continuate, pentru respectarea regulilor de circulație pe aceste sectoare de drum. Pe această cale, recomandăm conducătorilor auto ca, la plecarea în cursă, să se asigure de starea tehnică a autovehiculului, să circule respectând regimul legal de viteză aplicabil sectorului respectiv de drum, iar la întâlnirea trecerilor la nivel cu calea ferată să respecte cu strictețe semnificațiile indicatoarelor instalate în aceste zone”, informează Poliția Neamț.

Alex SÎRBU

Lasă un răspuns