Calvarul pacientului N.A.! Refuzat de 2 ori la testarea COVID19 pentru că… nu se încadra în protocol! A treia oară… POZITIV!


Dus de familie de 3 ori la Spitalul Județean de familie (o dată cu mașina proprie, de două ori cum Ambulanța), refuzat la testarea COVID19 de 2 ori și testat abia a 3-a oară când abia mai respira – acesta este calvarul lui N.A, din Piatra Neamț, un bărbat doborât de virus și care a trecut milimetric pe lângă moarte din cauza celebrelor protocoale ale Ministerului Sănătății și a aplicării lor.

Deși soția lui, farmacistă de profesie a țipat la propriu și la figurat văzând că bărbatul i se topește cu zile, deși cei de la UPU din Spitalul Județean Neamț au chemat de fiecare dată medicii infecționiști pentru consult de specialitate pentru „pacient suspect COVID 19”, specialiștii respectivi au fost, în primele două ocazii, împotriva testării, după cum spune soția, spunând că nu se încadreayă în protocol. Ce-i drept omul nu fusese în străinătate, nu știa să fi fost în contact cu un bolnav confirmat, deci celelalte semne (tuse, febră) au fost considerate insuficient de „simptomatice”. Abia a treia oară, când pacientul era aproape mai mult mort decât viu, i s-au prelevat probe și a doua zi a venit rezultatul: POZITIV!

Drama acestui bărbat este, în esență, drama unei întregi familii și nu doar atât. În toată această perioadă, soția a mers la muncă (lucrează ca șefă de farmacie) și a intrat în contact cu colegii ei, deci, direct și indirect vorbim și de contact cu sute și sute de clienți. Care acum, la rândul lor, unii dintre ei așteaptă să fie testați, alții speră să nu fi fost și ei contaminați. Iar farmacia a fost închisă pentru câteva zile…

Declarațiile de mai jos sunt preluate din newsallert.ro, dar au fost confirmate încă o dată prin discuțiile pe care soția le-a avut cu Vestea.net.

”Vreau să scot la suprafață niște nereguli grave! Soțul meu a venit pe 11 martie acasă cu simptomatologie de gripă: ochi înroșiți, dureri oculare și ușoară stare de febrilitate. În acest context m-am gândit că va face o viroză de sezon, pentru că suntem în plină epidemie de viroze. Am inițiat un tratament simptomatic cu anti-termice, acasă, și pentru că este o persoană cu sensibilitate oro-faringiană am avut un antibiotic și, la recomandarea medicului de familie, am început și acest tratament pentru 3 zile. Am ținut legătura cu medicul de familie prin telefon și acesta mi-a spus că, dacă nu se simte bine, va trebui să îl consulte. De miercuri până vineri, starea soțului meu s-a alterat. Medicul de familie mi-a spus că de luni, după ce trece week-end-ul, va trebui să îi prescrie concediu medical și să nu mai meargă la serviciu, lucru pe care l-a și făcut. Luni a venit să îl consulte acasă și a constatat că nu are nimic pulomonar. Dar febra persista – 37,5 până la 37,8, deranjantă și foarte greu de tolerat. Atunci medicul de familie a schimbat tratamentul și a aplicat un tratament injectabil, pe branulă. O cefalosporină – un antibiotic care se face la 12 ore, plus încă un antibiotic pulmonar, pe gură. A făcut luni și marți acest tratament, am văzut că febra nu scade, ba dimpotrivă, dă semne să crească, și atunci, ca orice bun creștin, la recomandarea medicului de familie, că trebuie să mergem la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a fi văzut de către un medic infecționist”, a declarat M.A,, soția pacientului. 

La UPU au aflat că (pe 18 martie), grație protocolului și aplicării lui de către infecționist, nu i se poate face testul. Un test care costă maxim 100 de lei. Pacientul este trimis acasă. Dar boala nu ține cont de procoale scrise de birocrați și de aplicarea lor fixistă dar se întoarce peste câteva zile (pe 20 martie), cu ambulanța, în stare mai gravă…

”Am sunat la Unitatea de Primiri Urgențe și am fost dirijată spre acel cort de triaj epidemiologic unde a fost înregistrat și obligat să completeze acel chestionar. Prima întrebare a fost dacă am fost, împreună, sau doar el, într-un spațiu intracomunitar din Europa. Răspunsul a fost ”NU”. A doua întrebare a fost: știți să vă fi întâlnit cu cineva bolnav? ”Nu”. Atunci au spus că înseamnă că nu are Covid. Și a fost dirijat în UPU. Aici a fost văzut de medicii de gardă și de medicul infecționist chemat. Infecționistul a constatat că analizele nu erau foarte rele dar nu a știut de ce natură este starea febrilă și a pus-o pe seama unei viroze respiratorii. Diagnostic cu care a și plecat în acea seară de 18 martie, din Spitalul Județean. Ne-am dus acasă, m-am sfătuit cu medicul infecționist față de tratamentele administrate și am fost admonestată verbal că l-am bombardat cu antibiotice deși are viroză. I-am explicat că aceste viroze se pot supra-infecta și nu vreau să risc. Mi s-a spus să opresc toate antibioticele și să îi dau anti-termice. Dar eu îi dădeam de 7 zile paracetamol și tamiflu ca să îi scadă febra… Mi-au făcut o schemă de tratament și mi-au zis să opresc antibioticele. Eu nu le-am oprit, ba dimpotrivă eu le-am schimbat tot cu acordul unui alt doilea medic infecționist. Pentru că pe 20 martie, soțul meu nu se mai ridica din pat, începuse să tușească și dădeam semne de alterare a sănătății din ce în ce mai tare. A doua oară am chemat ambulanța, am spus că suspicionez infecție Covid și au venit echipați. L-au dus în același cort, i-au dat același chestionar, și a fost văzut de alt medic infecționist. Acesta mi-a spus că parcă ar fi semne de o infecție sau inflamație dar nu sunt atât de rele încât să necesite internarea. Ba, mai mult mi-a spus că l-ar interna dar nu are unde. Pentru că tranziția cu secția de infecțioase i-a făcut să oprească în secție Covidul confirmat cu forme ușoare și medii, pe Anestezie Terapie Intensivă au amenajat o secție pentru gravi și Infecțioasele cu SIDA sau clostridium le-am dus pe secția de Endocrine. Deci nu au paturi și acum se organizează. După acest consult mi-a spus că nu are motive să îl oprească dar, dacă eu insist, poate să caute un loc. I-am zis: ”Doamna doctor, eu doresc să fie internat doar dacă îi faceți testul Covid”. Mi s-a spus să nu mă supăr dar nu îi poate face testul Covid pentru că nu se încadrează ”protocolului”. Și atunci am rugat să îmi specifice care este protocolul, care este diferența dintre un pacient Covid confirmat și soțul meu. Și mi-a răspuns că este dispneea, adică o dificultate respiratorie majoră. Lucru pe care soțul meu nu îl avea pe data de 20. Și pentru lipsa acestei dispnee l-au trimis acasă”, a povestit femeia.

Din nou trimis acasă, starea se agravează accelerat și peste 3 zile (pe 23 martie), bărbatul ajunge din nou la Spital. Este internat și după numeroase presiuni făcute de soție i se face testul COVID19. Iar a reyultatul venit a doua zi a confirmat ceea ce soția lui efectiv striga de atâtea zile: POZITIV!

”Soțul meu trebuie schimbat la 3 ore, transpira de parcă cineva arunca o găleată cu apă pe el. Pe 23, starea lui s-a înrăutățit atât de tare încât l-am dus cu toată simptomatologia protocolului de Covid. Ei nu intenționau nici ieri (luni) să îi facă testul Covid. Am făcut presiuni, am luat legătura cu primul medic infecționist care l-a văzut și și-a asumat cu șefa de secție riscul de a-l testa. Pentru că trebuia să aibă un contact confirmat sau să vină din străinătate, pentru a-i face testul, situație în care noi nu eram. Nu pot să cred că toți oamenii care au plecat în afara țării au o șansă suplimentară față de noi. M-am simțit umilită și călcată în picioare, familia mea a fost batjocorită de statul român pentru că nu a acordat șanse egale tuturor cetățenilor români. Adică cei care vin de afară au drepturi mai multe decât cei care stau în țară. M-am întâlnit cu sute de oameni, puteam să iau de la oricine. Soțul meu lucrează la Resurse Umane, prin contactul cu angajații instituției, manipulând bani și făcând plăți la bancă în interes de serviciu, putea să contacteze virusul de oriunde. De ce nu am avut șansa de a putea fi testați conform simptomatologiei? De ce i se îngrădește dreptul specialistului, de un protocol absurd? De ce nu poate infecționistul să poată face orice teste pentru a vedea de ce face febră?”, a răbufnit M.A.

Soția spune lucruruilor pe nume, arată efectele acestei situații care i-au transformat soțul într-un pacient refuzat și amânat pentru o amărâtă de testare care poate face diferența între viață și moarte.

”Cei din spital trebuia să aibă o atitudine mult mai curajoasă față de cazul soțului meu și să efectueze testul Covid de la prima prezentare în UPU. Dacă acel test era efectuat, Spitalul Județean era păgubit 20 de euro. Atât costă testul. Pentru că nu l-au efectuat, soțul meu are leziuni pulmonare ireversibile și o bronho-pneumonie ”câștigată” pentru care nu am să mai pot niciodată să recuperez sănătatea lui, din cauza unor oameni care nu au avut curaj. Medicii sunt disperați pentru că li se cere să nu interneze, să facă economie, nu au mănuși și combinezoane. A fost un stres pentru ei să intre la soțul meu ieri și astăzi pentru că nu aveau echipamente. Nu erau pregătiți de un pacient cu Covid în Piatra-Neamț! Acest managament este dictat știți dumneavoastră de cine. De la Consiliul Județean Neamț! Sunt oripilată că asistenele spitalului pun pe facebook cum confecționează acasă măști din pânză și încurajează colegele să le folosească în loc de nimic? Asta înseamnă că dă de gol spitalul, și foarte bine au făcut, că nu au măcar o mască! Sunt oameni de afaceri care au făcut donații la secția ATI și totuși cum este posibil să nu fie mănuși acolo? Și nici dezinfectanți? Acum, în plină pandemie! Nu este posibil! Spitalul nu are resurse! Eu nu atentez la profesionalismul medicilor dar frica pe care au avut-o și lentoare cu care s-au mișcat la început este răspunsul unui lung șir de frânări ale sistemului medical. Și Piatra-Neamț dintotdeauna a fost! Dacă nu îl duceam ieri la spital pe soțul meu, și nu făceam presiuni, murea”, susține farmacista M.A.

Femeia este hotărâtă să tragă un semnal de alarmă foarte serios și vrea să dea un exemplu că oamenii nu trebuie să accepte, ca oile, protocoale și proceduri care le pot lua dreptul la viață: ”După ce soțul meu va veni acasă și va fi în siguranță și ne vom recăpăta viața frumoasă pe care ne-au furat-o niște inconștienți, o să mă gândesc foarte serios să dau în judecată! Va fi obiectivul vieții mele să îndreptăm sistemul. Dorința mea supremă este de a scoate la suprafață toate aspectele negative și nimeni să nu mai treacă prin ce a trecut soțul meu. Și vreau ca toată lumea care a intrat în contact cu soțul meu să se ducă la DSP și să bată cu pumnul în masă ca să ceară testare Covid”.

Astăzi, Directorul DSP, Radu Firăstrău și cel al Spitalului Județean Neamț au anunțat, pentru Vestea.net, că au demarat deja anchete administrative atât pe aspectele de mai sus cât și pentru modul absolut incalificabil în care a fost realizat transferul pacientului (fără izoletă, fără combinezon, pe targă simplă, în maieu, acoperit cu o pătură care îi lăsa umerii dezgoliți).

De asemenea, Prefectul George Lazăr a cerut oficial, Poliției și DSP declanșarea unor anchete.

D.V.

One thought on “Calvarul pacientului N.A.! Refuzat de 2 ori la testarea COVID19 pentru că… nu se încadra în protocol! A treia oară… POZITIV!

  1. prefectura , politia , parchetul – institutii la fel de corupte . ancheta nu va duce nicaieri ! acestea sunt cadrele medicale scose de FEG – urile din scarile de bloc . si de facultatile de medicina de doi bani . cand devenim victimele sistemului urlam dupa adevar , dar toti am tacut , prefacandu-ne ca nu vedem ce se intampla in jurul nostru . ei , uite ca apare o situatie reala , de criza , si iese mizeria la suprafata .

Comments are closed.