Licitaţia pentru administrarea Pieţei Centrale din Piatra Neamţ nu iese nicicum de sub zodia „dedicaţie pentru Urban” (firmă a CL Piatra Neamţ, aflată în procedură de reorganizare financiară).
O prevedere din caietul de sarcini (remisă către Vestea de un potenţial investitor interesat) arată că practic, viitorul administrator sta intr-un fel sau altul la mila Urban. Adică este pus obligatoriu la mâna Urban:
Ce înseamnă acea prevedere? Pe româneşte, potenţialul administrator nu este lăsat să facă ce doreşte el (în asigurarea respectării regulilor PSI, care sunt clare si neîndurătoare) ci este obligat „să suporte costurile” impuse de furnizorul Urban, care e proprietarul inelului de apă. Da, prevederea de mai sus e la obligatiile Primariei, dar Primaria nu plateste din cer ci tot din redeventa adminitrsatorului
Teoretic, în momentul în care câştigă licitaţia, o firmă trebuie să asigure inelul de hidranţi fie apelând la conducta Urban, fie aplicând alte soluţii. Da, teoretic pot fi un milion de alte soluţii. De exemplu să creeze un sistem nou de ţevi perimetrale. Sau, tot teoretic, să apeleze la serviciile Apaserv. Sau, de ce nu?, pentru că aşa e normal, ca municipalitatea să aibă o astfel de reţea, primăria să realizeze un inel nou sau să-l cumpere pe cel de la Urban (mai ales că sunt nişte datorii reciproce de stins, se pot face nişte compensări).
Practic, prin acest caiet de sarcini cu această prevedere tip Cuiul lui Pepelea, este mai mult decât evident că cineva din Primărie vrea să descurajeze orice alt posibil participant la licitaţie iar finalul să fie cel pe care se tot bate monedă: Piaţa să ajungă la Urban. Nu s-a putut prin încredinţare directă, nu-i nimic, se încearcă print-o simulare de licitaţie care contravine oricărei idei de concurenţă liberă.
Oricum, să obligi o firmă care ar urma să câştige o licitaţie ca apoi să cumpere bunuri şi servicii (fie si indirect, prin Primarie) de la o altă firmă, menţionată în clar într-un caiet de sarcini, doar la Piatra Neamţ se putea.
Rămâne de văzut dacă anumite instituţii ale statului (inclusiv Oficiul Concurenţei) au ceva de spus pe acest subiect sau vor lăsa să curgă în linişte o astfel de licitaţie cusută cu aţă albă… Precum spuma! Spuma pe care o face apa din hidranţi…
De ştiut: acest caiet de sarcini a fost votat (în cadrul hotărârii de CL privind scoaterea la licitaţie) de toţi consilierii locali, adică de PNL, PMP, PSD şi ALDE.
D.VINCA
Atit timp cit coruptii incompetenti de la Parchet/DNA nu se duc la Primaria Neamt cu autobuzele sa-i aresteze pe toti din administratie,furaciunile/licitatiile trucate/cu dedicatie,vor continua la nesfirsit.
Daca nimeni nu-i opreste,de ce sa se opreasca?
Halul de dezintegrare si coruptie din aceste 2 institutii DNA/Parchet este maxim.
Sute de milioane de euro furati in Neamt si nu este nici o ancheta.
Asemenea cirdasie cu infractorii nu vezi nici in Africa Centrala.
CHITIC sI Vulpe de la URBAN ar trebui musai arestati….dar in regim de urgenta