Ca la concertele lui Andre Rieu: Perechea din public care a dansat vals!

S-a întâmplat aseară, la Vacanţe Muzicale unde – păstrând evident proporţiile – la un moment dat spectacolul a trecut de pe scenă în public la fel ca la celebrele concerte ale lui Andre Rieu.

În timp ce pe scenă interpreta Silvia Goncear cânta unul din valsurile celebre, în culise şi chiar în public, oamenii s-au apucat de dansat. Iar perechea serii a fost, fără îndoială, cea formată din doi spectatori pensionari care au smuls ropote de aplauze şi în timpul dansului şi la final.

Îmbrăcaţi elegant (domnul la costum, doamna la pantalon negru şi sacou gri deschis), cei doi dansatori din public au oferit o reprezentaţie pe cinste, chiar în faţa scenei, pe culoarul dintre cele două sectoare de scaune. În ritm de un-doi-trei, un-doi-trei, nu doar că s-au unduit ori s-au învârtit în cerc ci s-au şi desprins, au făcut piruete – o adevărată demonstraţie care a arătat că valsul este un mod de viaţă pentru ei.

În tot acest timp, şi în partea laterală a scenei se dansa vals, chiar dacă perechile de dansatori de la Hora din Chişinău erau costumate în costume tradiţionale.

V.N. – Foto – Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns