Astăzi, în jurul orei 6.40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au intervenit la un eveniment rutier, soldat cu o victimă, anunță IPJ Neamț care precizează că persoana rănită este un vârstnic care traversa absolut legal pe trecerea de pietoni.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Roman, conducea un autoturism, pe strada Tineretului, ajuns la intersecția cu strada Mihai Eminescu, ar fi acroșat un bărbat, în vârstă de 77 de ani, care era angajat în traversarea regulamentară a străzii.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital”, a precizat inspector Ramona Ciofu de la Poliția Neamț.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.