Bulevardul Republicii, la frezat şi “coafat”…

Şi va fi “coafat” bine, după cum spun “hairstyliştii” de la Primărie care au constatat că respectiva arteră rutieră are nevoie de un tratament serios…

De azi dimineaţă, pe Republicii au fost văzute utilajele de la Publiserv care au şi trecut la frezare. Adică la îndepărtarea ultimului strat de asfalt (sau ce mai rămăsese din el) de pe prima bandă de circulaţie pe sensul “de la telefoane la vale”.

Din detaliile furnizate de primarul Dragoş Chitic, pe tronsonul Gară – giratoriul de la Hotelul Central va acţiona o echipă (din cele 3) care realizează doar frezări parţiale şi plombări. “Pe tronsonul Telekom – giratoriul Hotel Central acţionează echipa care se ocupă de zonele cu carosabilul puternic afectat. Pe acest tronson, vor fi frezate toate cele 4 benzi de circulaţie şi se va turna practic covor asfaltic pe toată lăţimea acestei zone menţionate”, a menţionat primarul Chitic.

Chiar dacă în următoarele zile vremea va fi mai rece decât temperature normal pentru această perioadă, valorile din termometre anunţate permit desfăşurarea lucrărilor atât de necesare şi atţt de cerute de conducătorii auto.

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns