Bulai, mesaj pentru liste comune PNL-USR la Neamț! Frisoane pentru candidații PSD dar și de la PNL și USR

Un „Apel la unitate” făcut public mai devreme de deputatul Iulian Bulai, prin care acesta propune candidați unici pentru Consiliul Județean și pentru Primăria Piatra Neamț stârnește deja abordări și dezbateri interesante.

Publicăm mai jos mesajul respectiv, dar nu înainte de a face câteva considerații:
1.Principalul avantajat ar fi, la prima vedere, Mugur Cozmanciuc, cel care și-a anunțat ieri candidatura pentru funcția de președinte CJ. Este evident că PNL nici nu ar sta de vorbă cu USR pe propunerea lui Bulai decât cu condiția ca PNL-ul să dea candidatul pentru funcția respectivă.
2.USR-ul nu e nici pe departe ce a fost în 2019 la alegerile europarlamentare (când câștiga în Piatra Neamț). Alegerile prezidențiale s-au soldat cu pierderea a cam 1/3 din voturi, în medie la Neamț. Acelea;i alegeri prezidențiale s-au soldat cu un scor foarte bun pentru liberalii nemțeni…
Iar la locale nu mai e pe vot majoritar politic ci contează foarte mult candidații (pentru primari și consilieri locali). Cu excepția Romanului unde Samson e branduit bine (peste media partidului) și, poate, a altor câteva localități, USR are o problemă reală cu resursa umană în localități. Și asta s-ar vedea clar la alegerile locale dacă USR ar merge singur pe liste.
3.Pe varianta Bulai, dacă PNL ar da candidatul de președinte CJ, USR ar da candidatul pentru Primăria Piatra Neamț. Aparent ar fi de bine pentru Marius Irimia dar numai un amator nu ia în calcul demobilizarea celor de la PNL Piatra Neamț. Ceea ce poate părea un handicap pentru ceilalți candidați (Cuc? – PSD, Harbuz – Pro România, Enache – ALDE, Gavrilescu – PMP) ar putea fi, în esență, un avantaj. Pentru că deși acum echipa PNL Piatra Neamț pare sfâșiată de incertitudini și lupte interne, cu sau fără Dragoș Chitic candidat, totuși liberalii de la Piatra Neamț au un potențial real de organizare, mai ales după ce au dat cu „dezinfectant” spre o anume gășculiță.
4.Dacă s-ar ajunge la discuția asta (PNL la CJ, USR la Primăria Piatra Neamț), sigur vor apărea voci din PNL care ar spune „dar hai în toate localitățile, să știm una și bună”. De ce nu și la Roman, unde primarul incompatibil Micu, oricât ar fi acum ținut nelegal în funcție (cu presiuni până la Guvernul României) are șanse mici să mai candideze dacă la BEC și la BEJ și în instanțe mai există totuși respect față de Lege și Justiție. În condițiile în care (fără candidați anunțați de toate partidele), Micu sau orice alt candidat liberal de la Roman nu mai poate cștiga chiar ca altădată, o asemenea pretenție potențială emisă de liberali ar desființa nu doar aspirațiile lui Samson ci ar arunca în aer organizația USR de la Roman, clar cea mai bună din județ și cu un candidat care s-a branduit, chiar din afara CL, ca principalul oponent al primarului și CL majoritar PNL.
5.Pe aceeași logică a candidaturilor unice în toate UAT-urilor, evident că primarii liberali în funcții ar trebui sprijiniți și lăudați de USR-iștii care i-au lăudat până acum. Ca să dăm un exemplu, Tămășeni, unde cei de la USR au tot acuzat cum primarul liberal este incompetent și cheltuie aiurea banul public. Apropos, la Tămășeni e probabil una dintre cele mai active organizații USR rurale din județ…
6.Chiar dacă rămâne discuția doar pe lista comună la județ și Piatra Neamț, momentul și contextul anunțării (tardiv, o asemenea decizie se ia cu minim 6 luni de zile înainte de alegeri de către competitori serioși) ar arunca în aer aspirațiile unor organizații locale, ar demobiliza activul căruia i-ar fi foarte greu să explice de ce un partid sau altul nu candidează solo. Și, ca efect de bumerang, pierderile ar putea fi mai mari decât câștigul.
Dar, până la urmă, e vorba de o decizie care stă în mâna celor două echipe județene: un PNL determinat să câștige CJ (rămâne de văzut dacă analizând sau nu la rece prețurile inclusiv electorale ale unui compromis) și un USR aflat în cădere liberă unde calculele se fac deja cu un ochi spre alegerile generale.

Mai jos, mesajul lui Bulai:

<<Apel la UNITATE

Ieri s-a scris istorie la Galați. S-au decis candidați unici la Primăria și Consiliul Județean Galați din partea PNL și USRPLUS. Primul mare pact de centru dreapta din Moldova la alegerile locale de anul acesta. PSD va deveni istorie pentru prima oară în acest județ roșu de 30 de ani.

Același lucru trebuie să se petreacă și la Neamț. Pentru a reuși în fața baronului PSD, Ionel Arsene – mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în Moldova – va trebui să avem candidați unici la Consiliul Județean Neamț. PNL și USRPLUS trebuie să fie, împreună, o alternativă la incompetența care conduce județul.

Suntem județul în care numirile politice ale PSD au fost sub nivelul zero al bunului simț: Andrușcă, ministrul Economiei, Arcan, membru în Biroul Permanent al Senatului, fiica senatoarei – șefă peste funcționarii publici din țară, Harabagiu – consilierul lui Dăncilă care a indus în opinia publică faptul că Halep a fost huiduită pe stadion și nu Firea. Aici, la Neamț, avem poate cea mai josnică conducere PSD din toată Moldova: baronul Arsene a lăsat zeci de școli cu WC în fundul curții, a dat milioane de euro pentru un spital precar care se face la Iași, adică la 120 de km de Piatra Neamț, Lacul Izvorul Muntelui arată ca o mare baltă mizerabilă, iar drumul în jurul lacului este o aventură off road. Spitalul Județean din Piatra Neamț, aflat în subordinea CJ Neamț, arată ca la începutul anilor 2000. Mai rău decât celelalte spitale din județ. Pentru a fi director de școală trebuie să fi pupat inelul sultanului Arsene și să ai carnețel de partid la PSD. La fel și cu inspectorii școlari: pesediști din zona Târgu-Neamț – de unde e șeful lor.

Peste toate acestea, Ionel Arsene și PSD vor să îl pună primar la Piatra Neamț pe incapabilul fost ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, care-a descoperit recent Neamțul pe hartă.

Ne vom opune cu toate forțele noastre ca județul să rămână roșu.

Epoca baronului Arsene trebuie să ia sfârșit. Trebuie să reconstruim acest județ după pârjolirea lui de către Arsene. De asemenea, trebuie să înlăturăm definitiv moștenirea lui „Pinalti“ de la Piatra Neamț.

Sper ca PNL și USRPLUS să poată da candidați unici la Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț.

Iulian Bulai>>

Daniel VINCA