Bulai, mesaj clar: Alianțe anti PSD-Arsene în tot județul! Minim viceprimari la Piatra Neamț și Roman!

Deputatul Iulian Bulai, co-președinte USR-Plus dă un mesaj clar: alianțe în tot județul cu PNL și forțele pro-europene, eliminarea influenței nocive a PSD, inclusiv la Consiliul Județean, după cum reiese dintr-un comunicat remis mai devreme.
Bulai anunță și pretențiile minime ale USR-Plus, posturi de viceprimari la Piatra Neamț și Roman, ca o respectarea a mandatului dat de cetățeni prin vot.
Mai jos, integral, comunicatul deputatului Bulai, care pare un fel de traducere a culiselor negocierilor care se poartă în aceste zile:

<<La Neamț, USRPLUS a fost confirmat de alegători drept a treia forță politică: aproape 20.000 de oameni au votat candidații noștri la Consiliul Județean, am primit aproape 14% din voturile de la Piatra Neamț și peste 17% din cele de la Roman. Avem 73 de consilieri locali și doi primari, inclusiv în cea mai mare comună din județ.

USRPLUS a primit încrederea pentru a participa la guvernare atât la nivel de județ cât și în cele două municipii și în multe comune.

Opțiunea firească de alianță este alături de PNL și forțele proeuropene. Am certitudinea că vom ajunge la o varianta bună de guvernare pentru nemțeni: și la Consiliul Județean, unde orice influență nocivă PSD trebuie eliminată, și în localitățile unde putem crea majorități împreună cu alți actori politici.

USRPLUS a primit de la cetățeni mandatul de a participa la conducerea executivă a municipiilor Piatra Neamț și Roman și nici nu poate, nici nu vrea să încalce acest mandat.

Bunăstarea nemțenilor, atragerea investițiilor, trasparența folosirii banului public, protejarea mediului și reforma administrației publice locale reprezintă prioritățile zero ale USRPLUS.

Putem negocia multe nume și funcții, dar cele cinci puncte de mai sus rămân piatra de temelie a guvernării USRPLUS în județul NEAMȚ.

Toți actorii politici care susțin punctele de mai sus – și care înțeleg realitatea votului dat în Neamț – vor avea în noi un partener de dialog și de acțiune>>.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns