Bulai cere degradarea medicului Lucan de titlul de Cetăţean de Onoare al Romanului

Deputatul USR Iulian Bulai cere suspendarea hotărârii prin care medicul Mihai Lucan a devenit cetățean de onoare al municipiului Roman / Comunicat de Presă

Deputatul USR Iulian Bulai solicită public primarului Muncipiului Roman, Lucian Micu, și membrilor Consiliului Local Roman să suspende efectele hotărârii prin care medicul clujean Mihai Lucan a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Roman în 2013.

DIICOT îl acuză pe medicul urolog Mihai Lucan că ar fi delapidat Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, cauzând un prejudiciu de peste un milion de euro. Totodată, ancheta declanșată de procurori a scos la iveală alte informații despre metodele de lucru ale medicului clujean.

„Fiind deputat nemțean, cer ferm ca Primăria Municipiului Roman să ia o decizie în privința titlului de cetățean de onoare pe care i l-a acordat în 2013 medicului urolog Mihai Lucan. Ultimele informații apărute în spațiul public ne demonstrează că un astfel de personaj nu poate onora cu nimic municipiul Roman. Sunt de acord că trebuie să lăsăm justiția să decidă asupra acuzațiilor care i se aduc și să le clarifice, dar până la acel moment, consider că se impune suspendarea acelei decizii prin care Consiliul Local Roman, în urmă cu aproximativ cinci ani, l-a numit cetățean de onoare pe medicul Lucan. Același lucru ar trebui să se întâmple și la Cluj Napoca și la Botoșani, unde medicul a primit distincții similare. Domnul doctor Lucan a fost un exemplu pentru comunitățile respective prin prisma realizărilor medicale, dar în noile condiții nici nu poate fi vorba de onoare în dreptul numelui dumnealui”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.

Potrivit informațiilor publice, singura legătură a medicului Mihai Lucan cu municipiul Roman este faptul că aici și-a petrecut copilîăria, tatăl său, generalul – maior Ioan Lucan, fiind comandant al garnizoanei militare Roman între 1964 și 1981.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns