BREAKING NEWS: Ionel Arsene, reţinut de DNA!

Președintele Consiliului Județean Neamț, fostul deputat Ionel Arsene, a fost reținut 24 de ore de procurorii DNA. Arsene este acuzat de trafic de influență.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului
ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, î

n cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat. 

V.N.

Comentarii Facebook

4 thoughts on “BREAKING NEWS: Ionel Arsene, reţinut de DNA!

  1. hopa….valutistul din Targ care batea oameni prin parcarea de la Petrodava a fost legat? Minune….o fi fost el parlamentar( desi asta nu e o calitate care sa ma umple de respect la adresa lui),dar a ramas cu apucaturi de pe „vremurile de aur”….

  2. Inca o data se dovedeste ca DNA-ul este un instrument in mina statului paralel.

    Nu are nici o treaba cu lupta impotriva coruptiei.

    Cum a intrat in conflict cu Tudose/sistemul paralel ….cum i-au scos dosarul din 2013.

    Ce bataie de joc.Sa tii un dosar din 2013 si sa-l folosesti in 2017.

    Acum se explica de ce nu exista lupta impotriva coruptiei in aceasta tara.

    Miliarde de euro prejudicii din furaciuni pe care nu le ancheteaza nimeni pentru ca sunt oamenii sistemului mafiot paralel.

  3. Cine o fi cel ce a dat ? E din Neamt? Ar fi culmea sa fie tot din psd.

Lasă un răspuns