Bogdan Puşcaşu a primit titlul de Ambasador Smart-City

Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a acordat city-managerului Bogdan PUȘCAȘU, titlul de Ambasador Smart City pentru implicarea în dezvoltarea IndustrieiSmart City iar primarului DRAGOȘ CHITIC ”Premiul de Excelență” în cadrul Galei Smart City Industry Awards 2017  . 

          Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM)  a organizat Gala Smart City Industry Awards ce a avut loc joi, 19 Octombrie 2017, orele 19:00 la Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul se află la cea de-a doua ediție și a premiat atât reprezentanți ai autorităților centrale și locale, persoane și companii implicate în dezvoltarea comunităților creativ-inteligente. Concursul s-a desfășurat sub două etape, prima care a inclus jurizarea proiectelor înscrise în concurs și premierea acestora, în timp ce a doua etapă a vizat acordarea unor Diplome de Excelență, conferite prin nominalizările partenerilor asociației.

Un moment special în desfășurarea evenimentului l-a avut acordarea Diplomelor de Ambasador Smart City. Ambasadorii sunt persoane care s-au remarcat prin inițiative, dar mai ales prin acțiunile concrete.

Criteriile care au stat la baza deciziei juriului pentru acordarea celor două premii au fost:  activitatea constantă privind dezvoltarea orașului în cadrul instituției, sprijinirea inițiativelor de dezvoltare a comunităților creativ inteligente, precum și deschiderea manifestată față de implementarea noilor tehnologii.

Evenimentul a fost gazda celor mai importanți decidenți, iar schimbul de bune practici a fost principalul obiectiv al galei, care s-a bucurat de prezența Ministrului Fondurilor Europene, domnul Marius Nica, mesajul transmis de la Bruxelles de către domnul Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, viceprimarul Municipiului București, doamna Tomnița Florescu, Primarul sectorului 1, domnul Dan Tudorache, Viceprimarul sectorului 2, domnul Dan Cristian Popescu precum și alți invitați de seamă, care au împărtășit din experiențele din practică. Mai multe detalii referitoare la eveniment și la activitatea asociației, pe site-ul romaniansmartcity.ro.

V.N.

 

 

Serviciul Comunicare

One thought on “Bogdan Puşcaşu a primit titlul de Ambasador Smart-City

Comments are closed.