Bogdan Gavrilescu: Puțin cu puțin, se face mult! / Vestitorii

Efectele pandemiei de coronavirus, precum și nerespectarea regulilor impuse, vor lovi în curând, acolo unde o să ne doară cel mai tare: la buzunare! Economia României, dar și cea mondială vor fi lovite în plin, iar acest lucru îl vom simți cu toții.
Să salvăm acum, ceea ce putem salva, iar implicarea fiecăruia dintre noi este importantă. Efectele dramatice se vor resimți cel mai probabil din toamna acestui an. De aceea, fiecare loc de muncă și fiecare firmă românească contează.

Reducerea taxelor, ar putea fi o soluție pentru sprijinirea economiei. Acei întreprinzători care au plătit taxe până acum, care au creat locuri de muncă, trebuie să fie sprijiniți cu un sistem de impozitare mai mic decât cel existent.

Să nu uităm nici de investiții și de crearea de noi locuri de muncă. O să vă întrebați cum e posibil acest lucru în plină criză economică. Ei bine, România poate utiliza banii împrumutați în investiții mari. Investiții în autostrăzi, poduri, extinderea rețelelor de gaze și apă sau în infrastructură de irigații. Toate aceste investiții pot genera noi locuri de muncă, iar banii vor rămâne în țară.

Nu în ultimul rând, aș vorbi despre mai multă transparență și stoparea risipirii banului public.
În ultimii ani, există o mare dezamăgire a cetățenilor față de clasa politică, o neîncredere generală față de modul în care banul public este gestionat. Tocmai de aceea, găsesc necesar ca cetățenii să știe cum și pe ce anume le sunt cheltuiți banii. Poate o legea a transparenței în administrație prin care contractele, facturile și toate cheltuielile să fie publicate, ar schimba mentalitatea oamenilor despre stat și politicianul român.

Și dacă vorbim de soluții, tot la inițiativa colegilor mei, insist cu ideea de a fi redus numărul parlamentarilor, de la aproape 500 la 300 de parlamentari. Acest proiect înseamnă o economisire a banului public și o acțiunea de solidaritate cu toți cei care în vreme de criză sunt nevoiți să reducă din cheltuieli sau din numărul locurilor de muncă.

Puțin cu puțin, se face mult. Salvăm România!

Bogdan Gavrilescu

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns