Biletul de adio al polițistului sinucis: „Voi trei sunteți lumina ochilor mei!”

Ionuț Podaru, polițistul nemțean găsit mort în camera din hotelul din Jupiter acum 2 zile, a lăsat ceea ce se numește un bilet de adio.

„VOI TREI SUNTEȚI LUMINA OCHILOR MEI!” scrie pe acel bilet care a fost găsit abia ieri pentru că Ionuț Podaru îl lăsase în trusa de farduri a soției lui, Oana.
Și mesajul și locul în care a fost plasat – parcă strategic – arată că ultimul lui gând a fost la soție și la cei doi copii pe care îi aveau împreună (un băiețel de 7 ani și fetița de 2 ani).

Polițistul care lucra la Postul de Poliție Ruginoasa a mers la mare cu familia în formulă completă dar și cu familia cumnatei sale de pe soție. Sinuciderea a avut loc chiar în ziua dinainte de plecarea spre casă iar zilele petrecute până atunci la mare, cu sute de poze și filmulețe făcute cu telefonul, arată o familie care chiar se bucură de concediu, un soț și un tată care e bucuros că petrece mai mult timp cu copiii și cu soția.

Biletul de mai sus aruncă o urmă clară de îndoială asupra variantei vehiculată de o publicație centrală, preluată apoi de multe siteuri, cea conform căreia înainte de a face gestul final, polițistul s-ar fi certat cu soția pe plajă. Surse apropiate de familie spun că în ziua respectivă cele două familii au mers la plajă, au luat toți masa împreună și apoi, după amiaza, acuzând o ușoară stare de disconfort (la ce temperatură de 40 de grade a fost în ziua aia, nici nu e greu de înțeles pentru cineva care provine dintr-un județ de munte), Ionuț a spus că preferă să rămână în cameră să se odihnească.

Acea ipoteză publicată atât de lejer nu provine nici din anchetă și cum e improbabil ca vreo publicație să stea cu reporteri pe toate plajele, pare mai plauzibil să fi fost „ciupită” de corespondentul publicației respective de prin fața hotelului, când venise Poliția și când, ca de obicei, o grămadă de curioși se adună și-și dau cu părerea. E tipul de reacție specifică curiosului bărbat, trecut de vârsta a 2-a, care știe el sigur că mereu femeia e de vină…

Ionuț și Oana s-au cunoscut și s-au îndrăgostit – la prima vedere, cum se spune – de pe băncile liceului. Ea era în clasa a 9-a, el cu doi ani mai mare. S-au căsătorit după ce și el și ea au terminat studiile universitare. El, inginer (reprofilat în urmă cu doi ani în polițist), ea, profesoară de limba română, acum cu catedră la Dochia. Și-au făcut numai o căsuță a lor, în satul Izvoare din comuna Dumbrava Roșie dar apoi, la ceva timp după ce tatăl Oanei a decedat (fostul primar Ion Surdu), s-au mutat la Mărgineni. Ionuț preluase de la moartea socrului responsabilitățile de cap de familie extinsă, se ocupa și de „Iazul lui Surdu” (cum îi zic oamenii), în timpul liber.

Biletul de adio adâncește și mai mult misterul deciziei sale de a-și pune capăt zilelor. Mai ales în contextul descris de apropiați, cu o căsnicie izvorâtă dintr-o iubire de pe băncile liceului, cu doi copii frumoși. Fotografia care însoțește acest articol este elocventă pentru cei care cunosc trăirile, mentalitatea și bucuria tinerilor părinți: băieții sunt îmbrăcați la fel, inclusiv cu papion similar, fetele au și ele ținută asemănătoare.

Cert este că în momentul în care s-a decis să facă asta, motivul lui, la acel moment, a fost mai puternic decât orice, inclusiv decât de instinctul de supraviețuire. Odată cu biletul scris în care transmitea ultimul gând soției și copiilor, Ionuț Podaru și-a dezactivat și contul de facebook.

Înmormântarea are loc duminică, cu slujba oficiată la ora 13, la Biserica din Precista din Piatra Neamț.

D.V.

sursa foto – familia

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns