Bilanţ ASOCIAŢIA SENS CIVIC

Duminică, 29 martie 2015, a avut loc la Foișorul Voluntarilor din Parcul Central conferința de presă organizată cu prilejul aniversării a trei ani de la înființarea Asociației Sens Civic din Piatra Neamț.

Cu această ocazie, președintele asociației, Andrei Carabelea, împreună cu cele două coordonatoare de voluntari, Ana Istrate și Anamaria Holotă, au prezentat raportul de activitate pentru perioada aprilie 2014-martie 2015.

Suntem mulțumiți și mândri de rezultatele obținute, pentru că cei trei ani de activitate  au fost cu adevărat productivi, cu un număr considerabil de voluntari, de acțiuni, de proiecte. În acești ani am desfășurat peste 150 de acțiuni și proiecte, cu o implicarea a peste 11.000 de voluntari, aceasta însemnând peste 30.000 de ore de voluntariat. Țin să mulțumesc voluntarilor, sponsorilor și partenerilor care ne-au susținut și ne-au fost alături în tot acest timp și sperăm să o facă și în continuare. Un rol aparte in desfasurarea activitatii noastre l-au avut partenerii media, carora le multumim pentru excelenta colaborare, întrucât scopul activităților noastre este acela de a exemplifica, comunica și promova spiritul civic în toate formele sale de exprimare”, a declarat președintele Asociației Sens Civic, Andrei Carabelea.

“Sunt mândră că fac parte din Asociația Sens Civic, pentru că am ajuns să cunosc oameni frumoși și am învățat șă fac multe lucruri noi, la care înainte nici nu mă gândeam. Vreau să le mulțumesc și să-i felicit pe toți voluntarii activi ai asociației, pentru că ei sunt cei care au făcut ca lucrurile să se întâmple, cei care au făcut acțiunile posibile. În ultimul an de activitate, asociația a avut o evoluție extraordinară, numărul voluntarilor a crescut considerabil și asta nu poate decât să ne bucure, pentru că odată cu creșterea numărului lor, a crescut și numărul ideilor și implicarea în problemele societății: social, civic, mediu, tineret etc. Așadar, la cât mai mulți ani împreună cu cât mai mulți voluntari !”, a declarat Ana Istrate.

”Asociaţia Sens Civic a făcut multe anul acesta, atât de multe încât nu a rămas neobservată pe plan judeţean şi chiar naţional. Proiectul Recreaţie cu Sens Civic a fost nominalizat până în finală la Gala Naţională a Voluntarilor la categoria tineret iar la Gala Judeţeană a Voluntariatului s-au nominalizat mai multe proiecte şi mai mulţi voluntari, dintre care, la categoria social am obţinut premiul pentru cel mai bun proiect cu „Tabără cu Sens Civic” şi în domeniul tineret, Asociaţia ţine sub aripă voluntarul anului, care întâmplător vorbeşte acum despre asta,” a afirmat Anamaria Holota.

 

 

One thought on “Bilanţ ASOCIAŢIA SENS CIVIC

  1. Se mințea mult pe timpul lui Ceaușescu, dar ăștia de la Sens Civic mint de îngheață apele. Carabelea, ce mai face firma ta de curățenie? A făcut ceva profit cu instituțiile statului? Îl mai pupi pe Băsescu in fund? Ce mai face fostul membru al PDL, Andrei Carabelea?

Lasă un răspuns