Biciclist rănit grav la Bicaz Chei

Trei persoane au ajuns la spital ieri după ce au fost implicate într-un accident rutier, informează biroul de presă al Poliției Neamț. Evenimentul s-a produs în Bicaz Chei, în jurul orei 15.00.
Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face un tânăr de 19 ani, din Dămuc. „În timp ce conducea un autoturism pe DJ 127A, având direcția de deplasare Dămuc-Bicaz Chei, ajuns într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza de circulație în curbă, a frânat și a acroșat cu partea dreaptă faţă a autoturismului un tânăr de 24 ani din Podoleni, care circula pe o bicicletă pe acostamentul drumului”, se arată în comunicatul emis de Poliția Neamț.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului, a pasagerului din dreapta spate a autoturismului, precum și rănirea ușoară a conducătorului auto. Conducătorul auto şi biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, reieșind faptul că nu se aflau sub influența alcoolului.
Totodată, polițiștii au mai stabilit faptul că atât conducătorul auto cât, și pasagerii din autoturism nu foloseau centurile de siguranță în momentul producerii accidentului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Câteva ore mai târziu, un alt accident în urma căruia un bărbat de 82 de ani a fost rănit s-a produs în localitatea Poiana Largului.
Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Suceava conducea un autoturism pe DN 15B, din direcția Poiana Largului-Târgu Neamt, a surprins și accidentat un bărbat de 82 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop rezultatul fiind negativ, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă”, precizează reprezentanții IPJ Neamț.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns