Băut și fără permis, a furat o mașină și s-a izbit de un stâlp

Un romașcan în vârstă de 23 de ani a reușit, azi – noapte, să atingă „performanța” de a comite trei infracțiuni dintr-o lovitură. După ce a furat o mașină aflată în parcarea unei spălătorii din oraș, a plecat la plimbare, dar n-a ajuns prea departe, pentru că pe strada N. Bălcescu a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina într-un stâlp din beton. Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor care au sosit la fața locului, când, în urma testării cu aparatul etilotest, au descoperit că tânărul băuse, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru isprava sa, tânărul este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, conducerea unui autovehicul fără a avea permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

A.S.