Bătrână fără adăpost “adoptată” de un deputat

Două imagini, cu acelaşi suflet de om, în două ipostaze diametral opuse: o bătrână care, în urmă cu o săptămână dormea sub cerul liber, lângă un bordei dărăpănat care risca să se prăbuşească pe ea şi care acum, de câteva zile, trăieşte în condiţii omeneşti, doarme într-un pat decent şi este şi supravegheată de personal medical.

Minunea din viaţa acestei bătrâne ţine de implicarea mai multor semeni, de la cei care au găsit-o agonizând pe o saltea insalubră, la reprezentanţii unui ONG care au dat o mână de ajutor, de la autorităţile locale care, depăşite de situaţie, nu s-au sfiit să ceară altora ajutorul până la un parlamentar care „a adoptat-o” pe bătrână angajându-se să suţină din bani proprii co-plata pentru Căminul de Bătrâni în care a fost internată femeia.

„Asociaţia Umanitară CODRIN” se afla în comuna Bodeşti într-o altă acţiune (derulat în parteneriat cu un alt ONG şi cu Primăria) dedicată copiilor şi astfel reprezentanţii acesteia a aflat de cazul bătrânei. Monica Şofron, şefa asociaţiei a făcut o vizită în curtea devenită dormitor, a dat o mână de ajutor de moment şi a tras un semnal de alarmă public, rezolvarea situaţiei depăşind posibilităţile primăriei şi ale Asociaţiei.

Aşa a intrat pe fir deputatul Ciprian Şerban care, mai întâi a zis „aşa ceva nu se poate” iar apoi a căutat o soluţie viabilă. Iar rezolvarea a constat în internarea femeii la Căminul de Bătrâni din Roznov care însă doar parţial finanţat de la bugetul central, diferenţa de cheltuieli fiind suportată prin co-plata de către cei interneţi sau aparţinători. Cum femeia în cauză nu are nici surse de venit şi nici rude care să fi preluat partea de susţinere financiară, de câteva milioane bune de lei vechi pe lună, tot Şerban este cel care şi-a asumat rolul de a rezolva problema. Adică să cotizeze lunar suma respectivă, câte zile o mai avea de trăit femeia care, odată mutată la Cămin, abia a putut spune: “Dar o să rămân aici, la hotel, şi mâine?”.

<<„Tu poţi face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poţi face. Împreună putem face lucruri minunate.” – aşa spunea Maica Tereza. Această rezolvare în timp record arată ce lucruri minunate pot face oamenii împreună. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, mai ales domnului deputat Şerban care s-a oferit sa suporte costurile la camin pentru aceasta batrana, cate zile va mai avea aceasta>>, a punctat Monica Şofron, de la Asociaţia Umanitară Codrin.

„Este un caz trist cu final fericit care arată că, din păcate, sistemul de protecţie socială trebuie reaşezat, trebuie regândit. Şi până vom reuşi să schimbăm şi cadrul legislativ şi să facem şi instituţiile să funcţioneze atât de bine încât să nu mai existe astfel de cazuri, un rol important revine comunităţii şi fiecăruia dintre noi. Gestul meu e al unui om care este conştient că fiecare dintre noi putem ajuta un om, o familie, un copil, un bătrân care are nevoie de solidaritatea noastră. Fiecare dintre noi, separat şi toţi, împreună putem face ceva pentru lumea pe care o dorim mai bună”, a spus deputatul Şerban Şerban.

„O zi nu poate fi perfecta pana nu faci ceva pentru o persoana care nu va putea niciodata sa te rasplateasca”, aceasta este concluzia pe acest caz trasă de aceeaşi Monica Şofron, citându-l pe John Wooden.

Vestea / sursa foto – facebook, Monica Sofron, I. Sava

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

3 thoughts on “Bătrână fără adăpost “adoptată” de un deputat

  1. Sincer sa fiu,e singurul parlamentar care merita tot respectul nostru.Draga domnule Ciprian,esti asemenea tatalui tau,Dumnezeu sa-l odihneasca,generos si sensibil la necazurile altora…

  2. Sincer…îmi vine sa vomit…mă iertați ca nu pot fi la asentimentul aservit al celorlalți. ..și știri de ce? Ca-mi permit sa n-am nevoie de nimeni…

Lasă un răspuns