Un bătrân de 77 de ani din anexa Văleni a murit sâmbătă, după ce rudele l-au găsit înghețat de frig în casă, anunță un comunicat de presă al UPU Piatra Neamț. Se pare că bătrânul, care locuia singur, nu și-a mai aprins focul în locuință, iar când a fost găsit de rude intrase deja în hipotermie. În încercarea de a-l salva, rudele au aprins focul, după care au sunat la Ambulanță. La fața locului s-a deplasat un echipaj care l-a găsit pe bărbat cu o temperatură de 23 de grade Celsius. I-au fost făcute perfuzii și a fost transportat la spital, unde starea de sănătate i s-a agravat și în cele din urmă a intrat în stop cardio-respirator.
În zadar s-a chinuit personalul medical de la Unitatea de Primire Urgențe a SJU Piatra Neamț să-l readucă la viață pe bărbat. După câteva ore bune în care a fost supus manevrelor de resuscitare, bătrânul a fost declarat decedat.
Alte cinci persoane care au căzut victime frigului au fost aduse la UPU în acest sfârșit de săptămână. Trei dintre acestea au refuzat să fie duse la adăpost, însă celelalte două au fost transportate la Centrul din cartierul Speranța.
Alex SÎRBU