O filmare video cu telefonul mobil arată, în toată splendoarea lor, două domnişoare care s-au încăierat în comuna Dămuc (jud. Neamţ). Filmarea a fost remisă redacţiei vestea.net acum câteva ore dar, între timp, aveam să aflăm că ea este deja postată pe facebook unde a devenit virală.
“Fă, eu te omor! Mă piş pe mă-ta şi pe tot neamul tău”, spune, ferm, una dintre cele două combatante, în timp ce are mâinile înfipte în părul adversarei. Cealaltă încearcă să scape, ba tragând-o şi ea de păr, ba ciupind-o din diverse locuri ale corpului. Printre păruieli, îşi mai administrează ceva palme.
Din discuţii şi ţipete, rezultă că miza încăierării ar fi un El, şi că una dintre ele ar fi trebuit să fie “dată faţă în faţă” cu respectivul. De asemenea, din înregistrare se aud şi chicotelile celui care filma (nu e clar daca e un singur spectator sau mai mulţi).
vestea.net
Ești perfect pt OTV taran de oraș ce ești!!
Ati gresit titllul. Astea nu sunt FETE ci BOVINE!!!
Sunteti de risul sezutului….