Basarabenii nu au mai umplut Staţiunea Durău de Crăciunul pe vechi

Ocupată altădată până la refuz de basarabeni în perioada Crăciunului pe vechi, Staţiunea Durău nu s+a mai dovedit atractivă în acest an ca în alte vremuri. Cei care au trecut în ultimele zile prin Durău spun că prin Staţiune cam bătea vântul, că prin pensiuni era cazată câte o familie, maxim două… Dar nu basarabeni.

Basarabenii care veneau la Durău pentru a petrece de sărbătorile pe vechi s+au reorientat în acest an spre alte staţiuni. Cei care schiază au preferat staţiuni unde pârtiile de schi sunt funcţionale iar ceilalţi care veneau dinspre Est sau din Sud (adică tot din România) or fi auzit în ce hal sunt drumurile care duc spre poalele Ceahlăului şi s+or fi îndreptat spre Suceava, Botoşani sau spre Ardeal, zone care nu se pot lăuda cu un drum plin de gropi precum Bicaz-Poiana Teiului.

D.V.

Comentarii Facebook

5 thoughts on “Basarabenii nu au mai umplut Staţiunea Durău de Crăciunul pe vechi

  1. Duraul este o statiunea „moarta” de cand popii au pus mana pe terenuri si pe spatii de cazare.Nu se poate face niciun proiect coerent de dezvoltare fara acordul lor, care nu va fi obtinut niciodata in conditii rezonabile….

  2. Trebuie sa avem rabdare!!! Ne-a promis d-l Ionel Arsene si ministrul Cuc-u bau al transporturilor de acum vreo doi ani, cand a venit la noi in vizita.Dupa ce vor termina ampla lucrare de la cel mai lung pod din Europa(podul Preluca), vor moderniza si drumurile din judet.

  3. Era normal sa nu mai vina.

    Oricum ne intrebam ce dracu cauta pe aici?Sunt sado-masochisti?

    Cum sa cheltui bani in paragina de pe Valea Muntelui?cind poti sa te duci in Ukraina,Bulgaria,Austria,etc unde este mai ieftin si beneficiezi de conditii incomparabile:hoteluri cu SPA,pirtii ultramoderne pe zeci de km,infrastructura rutiera moderna,etc.

    Ce avem noi in Neamt:

    In judetul laudarosului de Arsene unde drumurile arata ca in Evul Mediu din cauza furaciunilor cu infrastructura turistica ZERO,mizerie si paragina peste tot fara nici un fel de atractii decit sa te chiorasti la niste munti cheliti de taieri ilegale,poduri care stau sa cada,circiume pline de betivi si lenesi la marginea drumurilor ,oameni nespalati si needucati,cu niste pensiuni de secolul XIX care nu-ti ofera nimic in afara de o masa chioara si un pat si unde in maxim 3 ore te-ai plictisit la maximum si te duci la Carrefour.

    In judetul lui Arsene unde parcarile sunt pline de gunoaie oriunde te-ai duce,uitati-va cum arata mizeria de observator/parcare de la Pingarati unde mai scrie ca a fost facut cu banii de la CJ.

    Acel loc este imaginea hotilor de la CJ si arata dezinteresul lor de a face ceva de calitate pentru cetatenii acestui judet.

    Milioane de euro cheltuiti an de an care insa nu se regasesc NICAERI.Nu se vede NIMIC.Doar niste asfaltari mizerabile pentru ca asa se fura banii cel mai usor.

  4. Florine, in mare parte ai dreptate, dar trebuie precizat ca observatorul/parcare de la Pangarati este opera d-lui Pruteanu, nu a d-lui Arsene..

  5. Am zis in judetul condus de Arsene.

    De ani de zile.

    De ani de zile este o mizerie si o cocalareala.

    Daca mizeria aia de Pruteanu,si-a batut joc de potentialul acelui loc, asta nu inseamna ca acel loc sa ramina pe vecie o maneleala si o mizerie.

    Nu i-a impedicat nimeni pe cei de la CJ sa bage buldozerul in jegul ala si sa faca un observator cu infrastructura moderna fara bodegi ordinare,noroaie si gunoaie cit cuprinde.

    Faptul ca nu s-a intimplat arata dezinteresul acestei institutii CJ condusa numai de hoti care nu fac nici un fel de investitii de calitate pentru cetatenii acestui judet si calitatea vietii lor.

    NIMIC.

Lasă un răspuns