Basarabenii din Chişinău „au rupt scena” la Vacanţe Muzicale! Foto

Au cântat aşa cum ştiu ei mai bine şi au încântat publicul prezent la seara a doua a Vacanţelor Muzicale, dedicată Muzicii Tradiţionale – asta au făcut instrumenştii şi soliştii Orchestrei de Muzică Populară a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din Chişinău. Iar muzicienii i-au avut ca parteneri în completarea tabloului artistic pe cei din Ansamblul de Dansuri Foclorice Hora, tot din Chişinău care, pe parcursul celor două ore şi jumătate de spectacol, efectiv nu au avut stare.

Pe scenă au dansat de au rupt – la figurat, evident, podeaua dar şi în numerele în care nu erau pe scenă, dansatorii tot nu aveau stare şi, pe spaţiul dintre scenă şi Muzeul de Artă, mai încingeau câte o bătută. Tot în afara scenei, dansatorii şi-au legănat partenerele şi pe acorduri de tango sau vals. Au fost secondaţi şi de spectatorii din Piatra Neamţ care, la rândul lor, nu s-au putut abţine şi s-au lăsat şi ei antrenaţi în diverse dansuri.

Prima seară de spectacol în aer liber (după ce spectacolul inaugural a avut loc la TT, din motive meteo) a fost deschisă, ca de obicei, de Carmen Nastasă, directoarea de la Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare care a ţinut să mulţumească finanţatorilor şi partenerilor de organizare, începând cu Consiliul Judeţean Neamţ. Apoi prezentatoarea Talida Cozma (rochie roşie, asortată cu o coroniţă cu flori roşii) i-a invitat în scenă pe artişti.

Iar instrumentiştii, soliştii şi dansatorii au făcut ce ştiu ei mai bine: spectacol adevărat cu muzică şi dansuri româneşti. Seara s-a încheiat apoteotic, cu o suită de cântece care mai că îndemnau la secarea dintr-o sorbire a Prutului, în aplauzele spectatatorilor.

Ca element surpriză (poate punctăm şi într-o ştire separată), pe scenă a urcat cu un super-recital la vioară şi cel care astăzi este dirijorul Orchestrei Ansamblului Floricică de la Munte, stârnind şi el ropote de aplauze.

În rest, pentru că tot vedeţi în albumele foto care însoţesc acest articol foarte multe fotografii realizate nu doar la scenă, ar fi de notat că fotoreporterul Vestea a devenit, aşa, ad-hoc, un realizator de imagini tare întrebat la acest eveniment, şi artiştii dar şi cei care roiesc în jurul evenimentului.

În această seară, de la ora 19, pe scena TT, este Seara Artistului Nemţean cu soprana Ioana Constantin Pipelea. De la ora 21, pe scena de la Turn, SEARĂ DE JAZZ, Portret de compozitor: ROMEO COZMA. Invitaţi: LUIZA ZAN (voce), IULIAN PAVELESCU (chitară), DORU ALBU (clarinet), DANIEL DRAGOMIRESCU (chitară), CRISTIAN COZMA (percuție).

V.N. – Foto: Daniel VINCA

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns