Bărbat accidentat de o semiremorcă intrată pe contrasens


Un bărbat de 49 de ani a ajuns la spital ieri, după ce autoutilitara pe care o conducea a fost izbită de o semiremorcă intrată pe contrasens, informează Poliția Neamț.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 64 de ani, din Piatra Neamț conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă din direcția Grințieș – Poiana Largului, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar la intrarea pe Viaductul Poiana Largului, semiremorca a derapat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens invers. Aceasta era condusă de către un bărbat de 49 de ani, din Poiana Teiului, care, în urma impactului, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean Neamț”, a declarat inspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Un alt accident rutier a avut loc tot ieri, în localitatea Siliștea, unde un băiețel de 8 ani a fost izbit de o mașină în timp ce traversa strada. Șoferul, un bărbat în vârstă de 50 de ani, s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns