„Balul Gospodarilor” şi „Cântând de Dragobete” – agenda tradiţiilor la final de săptămână

BALUL GOSPODARILOR

După succesul înregistrat anul trecut, proiectul cultural artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Balul gospodarilor, continuă şi anul acesta.

Astfel, sâmbătă, 22 februarie 2020, începând cu ora 18:00, la Căminul cultural de la Taşca, va începe o seară specială pentru locuitorii din zonă, Balul gospodarilor comunei. Amfitrion va fi Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”. Pe lângă muzică şi dans popular, organizatorii pregătesc şi întreceri care să facă seara cât mai antrenantă. Se vor căuta şi vor premiate cel mai frumos, vechi şi autentic costum popular, gospodina cu cele mai gustoase plăcinte gătite la cuptor, cea mai bună pereche de dansatori pe ritmuri ale muzicii folclorice, cea mai frumoasă ori inedită declaraţie de dragoste, cel mai autentic obiect de decor tradiţional, precum şi cel mai bun vin de casă.

Participaţii la Balul gospodarilor de la Taşca sunt invitaţi să vină înveşmântaţi în straie populare.

Alături de dansatorii şi orchestra Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, la Bal va mai participa şi Ansamblul folcloric „Fluieraşii” din Taşca.  

***

CÂNTÂND DE DRAGOBETE

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ celebrează Dragobetele, ziua Dragostei la români, printr-un spectacol al clasei Canto popular din cadrul Şcolii Populare de Artă, profesor Georgiana Şerban-Axinte. Astfel, duminică, 23 februarie 2020, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean, cu începere de la ora 16:00, va avea loc concertul „CÂNTÂND DE DRAGOBETE”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Centrul pentru Cultură şi Arte, Carmen Saeculare

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns