Băiatul de 13 ani înecat în Bistrița, condus pe ultimul drum

Durere de nedescris și râuri de lacrimi vărsate astăzi, la Dumbrava Roșie. Familia împietrită de suferință, colegi, prieteni, cadre didactice s-au strâns la biserica din centrul comunei pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mihai Drestaru, băiatul de 13 ani care în urmă cu 8 zile s-a înecat în canalul Bistrița, împreună cu un tânăr cu 5 ani mai mare.
Pentru părinții lui Mihai, durerea e cu atât mai mare cu cât astăzi și-au dus la groapă unicul copil, un băiat despre care toți cei ce l-au cunoscut au doar cuvinte de laudă. „Mihai a fost cu un pas înaintea colegilor săi, din punct de vedere al inteligenței și viziunii asupra vieții. Era un copil jovial, care se supăra foarte rar, dar profund, însă la fel de repede îi trecea. Fotografia de pe sicriu îl definește la perfecție, iar dacă cineva nu l-a cunoscut, doar privind această poză își poate da seama ce fel de băiat era. Știa să sprijine și să ajute pe toată lumea. El era de cele mai multe ori liderul clasei, chiar dacă a făcut parte din colectiv abia din clasa a șasea, după ce s-a transferat de la Școala nr. 5”, mărturisește aproape înecată de plâns fosta dirigintă a băiatului, prof. Teodora Nechifor.


La fel de frumos a vorbit despre el și prof. Ioana Iordache, directorul Școlii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț, unde învăța băiatul. „Mi-e foarte greu să vorbesc despre Mihai la trecut. Era unul din cei mai buni copii, liderul clasei și purtătorul de cuvânt al colegilor săi. Nimeni n-avea curajul să spună profesorilor despre o problemă sau alta, iar atunci el intervenea și lua răspunderea pe umerii săi. Ziua de astăzi ne va rămâne întipărită în memorie pentru tot restul vieții, la fel cum ne va rămâne și amintirea lui Mihai”, a punctat Ioana Iordache, cea care i-a fost tânărului și profesor de cultură civică.


Și în afara orelor de curs, Mihai era un băiat la fel de activ și plin de viață. Făcea parte din echipa de volei a școlii, cu care a obținut locul I pe județ la mai multe competiții. De altfel, coechipierii săi au venit la înmormântare îmbrăcați în echipamentul sportiv cu care evoluau în teren. Ca un ultim omagiu, i-au adus colegului lor o minge de volei, pe care fiecare dintre ei, dar și profesoara de sport Anca Afloarei, au personalizat-o cu mesaje de bun-rămas.
Întreg colectivul de cadre didactice de la școala unde învăța băiatul s-a solidarizat pentru a ajuta pe cât posibil familia greu încercată să treacă mai ușor peste această încercare cumplită.


Un tânăr aflat la începutul vieții, un băiat atât de iubit de toți cei care-l cunoșteau, a plecat la Ceruri mult prea devreme, pentru că așa a vrut Tatăl Ceresc. Sau, cum spuneau mai mulți din cei ce au făcut parte din cortegiul funerar, „Dumnezeu mereu îi cheamă la el pe cei mai buni. De asta l-a luat pe Mihai, că era cel mai bun!
Dumnezeu să-l odihnească!

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns