Bahna: Acuzaţii de mită electorală! Poliţia a deschis dosar penal!

După cazul de la Dobreni, o altă Primărie din Neamţ se află sub umbra suspiciunilor alegerilor determinate prin fraudă electorală. Este vorba de comuna Bahna, unde candidatul PSD Liviu Cristian Ploşniţă îl acuză pe cel de la PNL, Emil Prisecaru de mituirea alegătorilor, după cum confirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Elena Bulgărea.

Joia trecută, la Poliţia Bahna a fost depusă o plângere de către Ploşniţă şi, de asemenea, 9 bărbaţi din comună s-au autodenunţat că ar fi primit bani pentru ca ei şi familiile lor să voteze cu Prisecaru. Iar cei 9 capi de familie susţin că ei ar fi influenţat astfel nu mai puţin de vreo 70 de voturi.

Exact ca şi la Dobreni, Poliţia a deschis dosar penal pentru verificarea informaţiilor referitoare la „coruperea alegătorilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 386 din Codul Penal.

Cititi si: PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA PRIMĂRIŢEI CARE A CÂŞTIGAT CU UN VOT ÎN PLUS!
„Mi-a dat un milion ca s-o votez! Doamna Creţu, poziţia 4!” VIDEO
Revoluţie la Dobreni! Primăria sub asediu, a fost chemată Poliţia!
Primărie câştigată CU UN VOT ÎN PLUS! Video cu scandalul de la Dobreni! S-a sunat la 112!

D.V.