Azi, start Vacanțelor Muzicale care bat ploaia! Umbrele, corturi, pelerine – la nevoie!

Vacanțele Muzicale (2022) au azi startul la Piatra Neamț (la ora 21), la umbra Turnului lui Ștefan cel Mare de la Curtea Domnească. Și cum buletinul meteo se prefigura, în urmă cu câteva zile, nu tocmai prietenos, organizatorii și-au luat măsuri pentru ca adevărații iubitori de muzică de calitate să poată asista la spectacolele din aer liber, indiferent de vreme.
La această oră, buletinul metei nu mai arată ploaie la deschidere (ba va fi vreme bună chiar cu câteva ore înainte) dar măsurile preventive rămân în vigoare.
Un prim anunț despre aceste măsuri a fost făcut de Carmen Nastasă (directoarea de la Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare) încă de joi, într-o intervenție telefonică la emisiunea „Neamț, colț de rai” (de la Vestea.net – vezi mai jos). Directoarea Nastasă a atins coarda sensibilă a iubitorilor de muzică bună din Neamț, spunând că în Occident spectacolele în aer liber au loc și spectatorii participă chiar și dacă plouă. „Tot spunem că vrem o țară ca afară, deci hai să ne bucurăm de spectacole, de muzică bună chiar dacă afară s-ar întâmpla să și plouă”, a spus aceasta, subliniind că organizatorii au montat umbrele mari de terase (care pot fi desfăcute la nevoie), au pregătit și corturi care pot fi amplasate pe marginea perimetrului de la Curtea Domnească și au cumpărat chiar și pelerine de ploaie care le vor fi oferite spectatorilor, în caz că vremea impune acest lucru.

Mai mult, azi-noapte, aceeași Carmen Nastasă venea cu un mesaj nou și o fotografie elocventă: „La ceas de noapte, pregătirile sunt 99% gata. Atmosfera de vis, sperăm noi, din tot sufletul, pentru voi, dragii noștri!
Nu vă speriați de ploaie și vânt pentru că suntem pregătiți! Avem umbrele, avem corturi pregătite și pelerine! Muzica e frumoasă și pe ploaie, poate chiar mai romantică . E vară, e bucurie, e muzică bună!
Avem de ce zâmbi!
Vă iubim și vă așteptăm la 7 seri de neuitat!”

Vacanțele Muzicale (2022) se deschid în această seară cu CONCERT SIMFONIC  oferit deOrchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” Chișinău (Republica Moldova).

Dirijor, MIHAIL AGAFIŢA (Republica Moldova)
Solist, SILVIO ROSSOMANDO (Italia) – saxofon
Program muzical:
G. Bizet – Uvertura operei Carmen
C. Saint-Saens – Bacchanale
D. Milhaud – Scaramouche, pentru saxofon și orchestră
Bizet/Borne – Carmen Fantasy, pentru saxofon și orchestră
Alberto Ginastera – Suită din baletul Estancia, partea I
Alberto Ginastera – Suită din baletul Estancia, partea a IV-a
Potpuriu Latino
Arturo Márquez – Danzón no. 2
Ary Barroso – Brazil
Mix de Mambo – Mambo # 5
Lucho Bermúdez – Colombia, Tierra Querida
ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII NAȚIONALE SERGHEI LUNCHEVICI” CHIȘINĂU (REPUBLICA MOLDOVA)
A fost fondată în anul 1930. Are rolul de emisar al artei şi culturii, devenind, în timp, unul dintre ansamblurile de vârf din ţară.
Actualmente, Orchestra reuneşte un grup de peste optzeci de instrumentişti profesionişti, constituind un organism cu bogate tradiţii muzicale şi o activitate concertistică intensă.
Maeştrii Alexandr Klimov şi Pavel Bacinin au fost cei care au pus bazele acestui colectiv.
Pe lângă mulţi dirijori care au activat la pupitrul Orchestrei, îl amintim pe Timofei Gurtovoi, cel carea deținut funcţia de dirijor-şef şi director artistic o perioadă îndelungată de timp (1953-1979). În următorii 15 ani conducerea artistică a colectivului a fost asigurată de către dirijorul Dumitru Goia. Începând cu anul 2004, Orchestra este condusă de prim dirijorul Mihai Agafiţa.
Printre personalităţile artistice cu renume mondial care au colaborat cu Orchestra Filarmonicii Naţionale pe o perioadă de circa 85 ani se numără compozitorii D. Şostakovici, D. Kabalevski, A. Haciaturian; dirijorii A. Gauk, K. Kondraşin, A. Jansons, K. Oesterreicher, Iu. Simonov, V. Jordania, B. Miliutin, A. Katz, M. Brediceanu, H. Chekijzan; soliştii D. Oistrah, L. Kogan, G. Kremer, V. Tretiakov,  V. Spivakov, Șt. Ruha, Iu. Bașmet, M. Rostropovici, N. Gutman, N. Șahovskaia,  E. Gilels, Sv. Richter, D. Bașkirov, T. Nikolaeva, E. Virsaladze, V. Krainev, V. Merjanov, P. Serebriakov, A. Slobodyanik şi mulţi alţi muzicieni de vază ale scenei muzicale din lumea întreagă.
Repertoriul Orchestrei cuprinde cele mai reprezentative lucrări ale muzicii simfonice şi vocal-simfonice universale, în principal, muzica secolelor XVII-XXI. O deosebită importanţă se acordă interpretării opusurilor compozitorilor din Republica Moldova şi România.
Preocupată de acurateţea interpretărilor, înalt apreciată de publicul meloman şi critica muzicală, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost invitată pentru a susţine numeroase concerte pe cele mai importante scene din Moldova şi a efectuat  turnee de mare succes peste hotarele ţării. Orchestra se numără la fel şi printre protagoniştii Festivalurilor Internaţionale din Germania, Italia, Portugalia, România.

MIHAIL AGAFIŢA

MIHAIL AGAFIŢA

Este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 30 ani, peste 800 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, S.U.A., Rusia, Italia, Polonia, Cehia, Ucraina şi Belarus, precum și diverse turnee în: Germania, Danemarca, Grecia, Elveția și Portugalia.

Născut în 1973, în Republica Moldova, Mihail Agafiţa studiază dirijatul la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa de dirijat a distinsului profesor Dumitru Goia. Ulterior, ca masterand, urmează cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală – Dirijat orchestră. În perioada 2005-2007, se perfecţionează la cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chişinău.

Din 2004, deţine funcţia de Dirijor Permanent al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar în 2013 obţine prestigioasa poziţie de Prim Dirijor şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleiaşi instituţii.

Între 2009-2013, este Dirijor Permanent al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca.

Mihail Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către mass-media.

Colaborează cu personalităţi de renume ale lumii muzicale.

Momente inedite ale carierei sale le constituie colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” (Bucureşti, 2011) la pupitrul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca.

Din anul 2010 Mihail Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.

Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie.

SILVIO ROSSOMANDO

A absolvit Conservatorul de muzică „G. Martucci” din Salerno. Se perfecționează sub îndrumarea unor maeștri, precum: Federico Mondelci, Mario Marzi, Arno Bornkamp, ​​Lars Mlekusch, Fabrice Moretti.

Ca artist, desfășoară o activitate concertistică intensă. În calitate de solist, ori în ansambluri de cameră („Duo Olimpo” și „Cvartetul de saxofoni italian”), evoluează pe numeroase scene din întreaga lume: Auditorium „G. Verdi” din Milano (Italia), Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Universitatea „Mozarteum” din Salzburg (Austria), Institutul Cultural Italian din Dublin (Irlanda), Auditorium „V. Bellini” din Napoli, „Teatro Olimpico” din Roma, „Scala” din Milano, Concert Hall, Luzern (Elveția), Teatro Comunale di Modena, Teatro Regio, Torino, „Teatro Politeama”, Palermo, Auditorium Parco della Musica, Roma, „Teatro Comunale” din Lecce.

A câștigat mai multe distincții în cadrul unor concursuri internaționale, dintre care amintim: „Premio crescendo in musica città di Firenze”, „Premio accademia 2015, Roma, „Concorso Internazionale «Pietro Argento»”, „Concorso Internazionale di musica da Camera «Hyperion»” di Roma”.

A evoluat sub baghetele unor renumiți dirijori: Wein Marschall, Luis Bacalov, Ezio Bosso, Daniel Oren, Riccardo Chailly, Zhang Xian, Clause Peter Flor, John Axerlod.
……….

Mai jos, Video cu emisiunea în care Carmen Nastasă a explicat, în premieră, măsurile speciale luate anti-vreme rea. De la min. 48.28.

 

V.N.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.