Două persoane au fost rănite în urma unui accident ce a avut loc azi-noapte la ieșirea din satul Pluton – comuna Pipirig spre Petru Vodă, informează Serviciul Județean de Ambulanță Neamț.
Accidentul s-a produs puțin după ora 4.00, când mașina în care se aflau bărbatul de 28 de ani și femeia de 59 de ani s-a răsturnat în șanț. La fața locului au ajuns două echipaje de ambulanță, care au preluat victimele și le-au transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Orășenesc Târgu Neamț. Bărbatul de 28 de ani a fost diagnosticat cu o contuzie a șoldului drept, în timp ce femeia s-a ales cu policontuzii.
Șoferul- un romașcan de 59 de ani, a scăpat fără nicio zgârietură și a refuzat să fie dus la spital. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele care au condus la producerea accidentului.
Alex SÎRBU