Azi a fost ULTIMA ZI A AURELIEI SIMIONICĂ ÎN PRIMĂRIE, CA VICEPRIMAR! Deocamdată…

simionica chitic

La ora la care primarul Dragoş Chitic susţinea o conferinţă de presă, Aurelia Simionică făcea ordine în biroul în care a muncit în ultimii ani, sorta documente şi alte hârtii. Se pregătea de plecare…

Primarul Chitic anunţase că, începând de azi, conducerea Primăriei intră în formula Chitic-Popescu-Teodorescu. Azi fusese comunicate hotărârile de consiliu, votate joi, şi Prefecturii şi persoanelor interesate, deci inclusiv Aureliei Simionică. Secretarul Fecic a răspuns şi el că, din punctul său de vedere, hotărârea privind schimbarea viceprimarului intră în funcţiune de azi.

Deşi a apreciat că, din câte cunoaşte ea, ar trebui să curgă şi termenul de 5 zile în care Prefectura se poate pronunţa cu privire la legalitatea documentelor, Aurelia Simionică a declarat că se supune deciziei primarului interimar.

Evident că în discuţia cu reporterul se vedea o strângere de inimă, mai ales în prima parte când a fost găsită, practic, strângându-şi lucrurile, cum se spune…
Decizia celei care azi părăsea biroul de viceprimar ţine mai curând de o anumită conduită consecventă, ea declarând imediat după pierderea bătăliei din CL că nu doreşte ca Primăria să devină o arenă a luptelor politice duse la extrem.

D.VINCA

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.