Avocată arestată pentru înșelăciune

O femeie din Sagna a ajuns ieri după gratii, fiind acuzată de înșelăciune, informează biroul de presă al IPJ Neamț. Pe numele femeii, magistrații Curții de Apel Bacău au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru un an și zece luni, pentru fapte comise în urmă cu doi ani.
Femeia a fost prinsă în satul Vulpășești, ulterior fiind escortată și încarcerată în Penitenciarul Bacău.
În calitate de avocat, inculpata a indus în eroare două părți civile, cu privire la acordarea de asistenţă juridică cu scopul de a obţine în mod injust bani, creând un prejudiciu de 5.700 lei”, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Alex SÎRBU

 

One thought on “Avocată arestată pentru înșelăciune

  1. oare pentru o avocata iubitoare de bani si curcani de tip DNA ,cat se mai da. In afara de roba ……

Comments are closed.