Avertisment! PMP nu a acceptat președintele de ședință propus de PNL Piatra Neamț și a dat votul pentru viceprimărița PSD!

Sătul să nu fie tratat ca un partener egal, fără de care PNL Piatra Neamț nu ar mai avea majoritatea din Consiliul Local (în baza căreia a și schimbat directorii PSD de la firmele CL cu proprii activiști), PMP-ul local a dat azi un serios avertisment. Ultimul punct pe ordinea de zi al sedinței de CL de astăzi a fost cel referitor la alegerea viitorului președinte de ședință.

Liberalii l-au propus pe Florin Beteringhe iar social-democratul Victor Marghidan a propus-o pe Luminița Vîrlan (viceprimar PSD). Beteringe a luat doar cele 9 voturi din tabăra PNL în timp ce pentru Vîrlan au votat 14 aleși (PSD, ALDE dar și PMP). PMP are 3 consilieri și, dacă aceștia ar fi votat pentru propunerea liberală, s-ar fi adunat 12 voturi, adică minimum necesar ca majoritate din numărul total de 23 de voturi.

Dacă și alte voturi în care astăzi PMP nu a mai mers în rermorca PNL pot avea diverse explicații, cel cu alegerea viceprimarului a fost un semnal clar și fără echivoc, un avertisment de la PMP la PNL. Fideli până acum acestei înțelegeri politice, PMP-iștii au avut de tras de multe ori ponoasele acestei majorități: pe de o parte votau toate propunerile PNL-iștilot (bune sau rele), pe de altă parte erau tamponați, public sau alfel, inclusiv prin mesaje transmise de aplaudaci arondați PNL Piatra Neamț. Altfel spus erau tratați ca un fel de rudă săracă, pusă doar la muncă și apoi… la colț.

„Ne asumăm total votul dat astăzi în ședința de Consiliu Local. Da, noi cei de la PMP nu am fost de acord ca domnul Beteringhe să fie următorul președinte de ședință. Avem o alianță majoritară cu PNL, o respectăm dar asta nu înseamnă că îi agreem pe toți liberalii la un nivel mai mare decât impune educația și civilizația. Domnul Beteringhe nu e singurul care nu poate capacita votul nostru într-o astfel de alegere, mai sunt vreo 4 în aceeași situație. Ca să fie foarte clar, eu i-am spus dinainte domnului primar că ar fi bine ca PNL să vină cu altă propunere pentru că Florin Beteringhe – aceasta este formula – nu este agreat de PMP. PNL a preferat să joace în forță, a venit cu aceeași propunere astfel că rezultatul nu putea fi decât cel pe care l-ati văzut”, a spus viceprimarul Gavrilescu.

Deși viceprimarul nu a dat alte nume, sursele Vestea spun că cei 5 consilieri neagreați de PMP ar fi cei din „Grupul Romel Bîrjoveanu”. Aceleași surse spun că alesul local care dă numele acestui grup ar fi în spatele mai multeor atacuri (inclusiv mediatice) la adresa PMP-iștilor din Piatra Neamț.

În traducere liberă, avertismentul dat astăzi de PMP-iști partenerilor din PNL este unul care confirmă existența grupului „jihadist” în interiorul taberei liberale dar și o întrebare adresată public primarului Chitic dacă, din punct de vedere politic, PNL Piatra Neamț este condus de el sau de altcineva.

Au mai fost și alte câteva puncte pe ordinea de zi la care în ședința de azi aleșii PMP au refuzat să mai fie un simplu șurub în mașina de vot a PNL. Vom reveni.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

6 thoughts on “Avertisment! PMP nu a acceptat președintele de ședință propus de PNL Piatra Neamț și a dat votul pentru viceprimărița PSD!

  1. Domnul Iosub comenteaza in calitate de purtator de cuvant al domnului primar Chitic care, suflet milos, i-a dat o paine?
    Adevarul ca dupa ce il avem pe Harabagiu sofer si asistent personal al doamnei prefect, se incadreaza in acest decor si Iosub ca postac si aplaudac al domnului Chitic si al celor de pe langa el, cu nelipsitul Romel in frunte.
    Eram curioasa ce va spune domnul primar despre acest episod interesant dar daca a comentat deja domnul Janel, gata, pot dormi linistita.

  2. @Claudia. In primul rand distinsa portavoce a cui crezi ca esti, nu face comparatie intre mine si xanax! Eu nu sunt postacul dlui primar, ci unul care nu inghite o sleatca de neaveniti in politica locala precum lotriile din partidul betivului pmp! Asa ca ar fi bine sa-ti vezi de problemele tale, nu sa faci analiza politica, fiindca…..e grele!!

  3. Apropo distinsa dna Claudia, daca a postat sotul dv mare politruc pmp, nu are rost sa postati si dv!!!

  4. Au ajuns acesti neica-nimeni, Ghinet si Gavrilescu, sa se dea mari oameni politici?Cei doi papagali isi datoreaza sinecurile bine platite lui Amedeo Dulama, care a facut marea greseala de a-i promova!Bineinteles, cu prima ocazie , l-au indepartat ca sa poata face blaturile cu PSD si PNL…Niste analfabeti, care, impreuna cu Chitic si Arsene isi bat joc de oras…

  5. Mai oameni buni, de ce va abateti de la subiect ?
    Nu era normal ca dna Luminitza sa fie sustinuta de toate partidele existente si viitoare ?
    Sa ne bucuram de presedintia de sedinta a marii doamne a politicii pietrene !!!

  6. Dl. Iosub , este ultima oara cand va raspund.
    Spre dezamagirea Dvs. , Dna. Claudia care a comentat mai sus nu este sotia mea. Doar poarta acelasi nume.
    Cei 7 ani de acasa , respectul fata de altii , credinta si modul in care am fost educati si crescuti ne impiedica ca familie sa coboram la nivelul Dvs. , nici macar cu liftul.
    Va doresc multa sanatate.

Lasă un răspuns