Judeţul Neamţ va fi străbătut şi de austostradă şi de drumuri expres, după cum susţine Deputatul Arsene, vicepreședinte al Comisiei de transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, în urma unei întâlniri la care a participat şi Ioan Rus, ministrul Transporturilor.
În cadrul respectivei întâlniri, Ministrul Rus a prezentat Master Planul de Transport care aduce veşti bune pentru nemţenii care doresc ca judeţul Neamţ să fie legat de celelalte zone din România cu drumuri moderne.
“În primul rând, aș vrea să-i asigur pe nemțeni că județul nostru va avea autostradă. Documentul prezentat astăzi în cadrul Comisiei arată clar care este forma finală a acestui proiect de infrastructură. Tronsonul Târgu Mureș-Târgu Neamț va fi construit ca autostradă fazată, adică drum expres în prima fază, ce va fi extins ulterior la standard de autostradă. Tronsonul Târgu Neamț-Iași-Ungheni va fi realizat de la bun început ca autostradă, cu două benzi pe sens. De asemenea, am primit asigurări de la ministrul de resort că pregătirile pentru demararea proiectului autostrăzii Moldovei sunt în grafic și nu vor fi întârzieri”, a precizat deputatul nemţean.
Un alt fapt deosebit de important este, în opinia liderului PSD Neamţ, că realizarea drumului expres Piatra Neamț-Bacău, a fost cuprinsă în Master Planul prezentat astăzi de ministrul Transporturilor.
“Știm bine cât de necesar este acest drum Piatra Neamţ – Bacău pentru judeţul Neamț, de aceea este o veste foarte bună că el a intrat în planurile ministerului de resort”, a mai spus Ionel Arsene.
V.N.