Protest AUR la Piatra Neamț, în seara de 7 februarie 2024. Mai exact, un marș la care au participat circa 200 de oameni (poate chiar sesizabil mai mulți), pe traseul sediul AUR – Muzeul de Istorie – Altex – Sediul PSD Piatra Neamț (peste drum de TT) – Sediul PNL Neamț (de pe bulevardul Republicii).
Tema principală a marșului-protest a fost opoziția față de intenția Guvernului PSD-PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale și, evident, pe acest fond, mesajele împotriva celor două partide aliate la guvernare au fost ingredientele principale.
Principalele scandări strigate de portestatari au fost „Nu vrem să fim conduși de hoți!” și „PSD și PNL, aceeași mizerie”. Cu precizarea că la ultimul mesaj, tot etrau schimbate locurile în propoziție ale numelor celor două partide, ca într-o fel de rotativă (a guvernării) în oglindă.
Protestatarii au aprins lumânări în fața celor două sedii de partid, ca într-un simbolic prohod datorat, după cum a precizat senatorul Lavric, faptului că partidele de la guvernare îngroapă democrația prin această decizie de comasare. Lavric a mai punctat că decizia guvernanților este cauzată doar de disperarea că AUR ar putea depăși și PSD la alegeri, clasându-se pe primul loc dar a ținut să sublinieze că, de fapt, o astfel de măsură va avea efect de bumerang și va mobiliza în favoarea AUR chiar și pe mulți cetățeni care altfel nu ar participa la vot.
În timp ce senatorul AUR a definit drept o „mârșăvie” eventuala comasare a alegerilor, deputata Dumitrina Mitrea a săgetat și administrațiile locale, din Piatra Neamț și de la CJ Neamț. Astfel, deputat AUR s-a plâns că ar fi făcut 25 de minute prin oraș, pentru a ajunge la protest, din cauza lucrărilor municipalității (PNL) dar a și adăugat că „exist[ 7,5 milioane de lei ]n bugetul Consiliului Județean care este condus de PSD, există acești bani pentru secția de oncologie iar de un an de zile secția se află într-un șantier. Bolnavii cu boli oncologice își trăiesc soarta – și așa durerea lor este infernală -, stau în condiții neconforme, în alte secții și le este greu atât lor cât și celor care îi tratează. De ce se întâmplă asta? Pentru că a făcut o mare greșeală Consiliul Județean, a făcut o expertiză tehnică neconformă, și din cauza aceasta s-a oprit această construcție, această lucrare” (declarațiile pot fi văzute și în format VIDEO, într-un material de pe pagina de facebook AUR Neamț – vezi la finele articolului).
Marșul cu cele două reprize de „prohod” (în care au fost aprinse lumânări la cele două sedii de partid) a durat – conform video – circa 80 de minute. Episoadele cu lumânări și altare ad-hoc au fost mai bine de jumătate din durata totală.
oamenii participanți la protest au staționat 33 de minute la sediul PSD și 16 minute la cel al PNL.
Teresa Rareș