Au venit la concert cu scaune de acasă! Uvertură foto de la Vacanțe Muzicale 2024 (seara 1)

Un eveniment își capătă valoarea și strălucirea prin oamenii pe care îi adună. Ca personaje, vedete și ca public.
Cele 3 persoane din zona centrală a imaginii de mai sus asistau aseară la seara 1 a Festivalului Vacanțe Muzicale, la Piatra Neamț.
Și după cum se vede, spre deosebire de majoritatea scaunelor (albe, de plastic), ale lor sunt micuțe, de picnic.
Adică au venit cu ele de acasă, ca să poată fi siguri că vor sta, așezați, întreg concertul (deschiderea a fost făcută de Filarmonica din Chișinău).

La o privire mai atentă, se obserbă că și în partea de jos/stânga a fotografiei sunt doi bărbați așezați tot pe scaune de camping (mărime normală).

Și aseară, ca și la edițiile anterioare, organizatorii (Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare) a pregătit scaune pentru public. Vreo 650, la o apreciere ochiometrică. Evident că numărul celor care vin la acest festival este mai mare, așa că cei mai puțini norocoși stau în picioare. sau se reorientează în decorul generos din fața Primăriei, așezându-se pe gradene, margini de piatră etc.

Anumite detalii din imaginea cu cei 3 (pe scaune mai mici) sugerează ipoteza ca doamna flancată de cei doi bărbați să fie însărcinată.
În acest caz, viitorul prunc poate fi numărat și el (deja) la numărul spectatorilor prezenți aseară.

Foto cu de toate

Uverturi până în noapte

Repertoriul instrumentiștilor de peste Prut a fost, aseară, un slalom plăcut printre uverturi-brand. De la Mozart la Beethoven, de la Glinka la Rossini și Verdi, de la Wagner la Biset și Strauss-fiul, publicul s-a desfătat cu partituri în registre diferite dar unite de acel fir de melos care te face să nu simți când trece timpul. Astfel că, firesc, publicul a cerut și Bis-ul onorat orchestră.

Public cald

Publicul Vacan’elor Muzicale este unul eterogen. Ca vârstă, ca nivel de pregătiri, ca…, dar este unul cald, frumos, elevat și elegant în spirit.
Detaliul de mai sus cu scaune aduse de acasă este unul grăitor. Cum, în anii trecuți, pe ploaie și furtună, spectatorii fideli își scoteau frumușel din bagaj pelerinele de ploaie sau umbrele aduse cu ei…

Aseară, timp de aproape două ore, oamenii au stat nemișcați aproape, singurele momente când se mai dezmorțeau fiind la aplauze.

Culise, deschidere oficială, detalii

Deschiderea oficială a fost făcută de Carmen Nastasă (manager centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare) și de Adrian Păduraru (vicepreședinte CJ Neamț). Discursuri scurte, de bun-simț (nu polologhii interminabile, cu care plicitisesc și enervează unii).

Vizibil emoționată, Nastasă a punctat responsabilitatea de a crește calitatea festivalului de la o ediție la alta. Și eforturile reale ale organizatorilor și participanților de a livra publicului un produs premium. Evident a subliniat și sprijinul (financiar) venit dinspre CJ Neamț.
Vicepreședintele Păduraru a probat încă o dată că înțelege nevoia și regula de discurs scurt și clar. A punctat și el bucuria ideii de ediție 49 și a felicitat pe truditorii de la organizare.

Și această ediție are ca prezentatori pe cei doi – Talida Cozma și Radu Andrei Tudor – care formează cel mai reușit duet de prezentare. Nu doar de la neamț ci sigur din toată Moldova istorică și, cu siguranță, un duo de top chiar la nivel național.
Ținuta lor, impecabilă. Și la vestimentație, și la atitudine, și la discurs.

Altfel, Talida și-a găsit timp (între prezentări) să adauge la arhiva proprie niște imagini cu telefonul. Radu nu a fost nici el prea cumințel, dar nu spunem acum chiar tot.

cronică de amator
Daniel VINCA