Au transformat tradiţia în JAF LA DRUMUL MARE / Mascaţii opreau maşinile şi luau şoferii la bătaie

mascati

În zilele de 30-31.12.2014, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Borca au fost sesizaţi despre faptul mai multe persoane, organizate într-o ceată de urători, pe raza comunei Borca au oprit două autoturisme care circulau pe drum, iar în momentul în care șoferul a coborât din autoturism, a fost lovit de către o parte din membrii grupului.

În urma activităţilor de cercetare desfășurate de polițiști, s-a stabilit că în data de 30.12.2014, aproximativ 40 de persoane din satul Sabasa s-au constituit într-o ceată de urători, mascându-se în mod tradiţional, în diferite simboluri – urs capre,  iar în jurul orelor 20.00, au plecat spre a colinda pe raza comunei Borca, grupul fiind condus de către un bărbat de 51 de ani, din Borca. Totodată s-a mai stabilit faptul că o parte dintre membrii acestui grup, au tulburat ordinea şi liniştea publică prin acţiuni violente şi ameninţări, cele sesizate de persoanele vătămate confirmându-se.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatul de 51 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările continuă în vederea stabilirii participaţiei celorlalţi membri din grupul de colindători și  în vederea luării măsurilor legale faţă de aceştia.

One thought on “Au transformat tradiţia în JAF LA DRUMUL MARE / Mascaţii opreau maşinile şi luau şoferii la bătaie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.