Au lăsat sărbătorile lor pentru sărbătorile noastre! (plumbul zilei)

Au fost Sărbătorile de Paşti şi în 2018 şi mulţi vor spune, după 3-4 zile de stat acasă, că au trecut pe nerăsuflate. „Parcă nici nu am simţit!”, e o replică devenită deja clişeu.
Dar sunt destui care în aceste 3 zile (chiar 4, dacă luăm în calcul şi Sâmbăta Învierii) au lăsat deoparte, parţial sau total, sărbătorile lor (cu tot cu pregătiri) pentru sărbătorile noastre.
De la pompierii care au stins incendii sau dacă nu au avut evenimente în perimetrul lor de acţiune au fost totuşi în cazărmi până la doctorii, asistentele şi infirmierele care au fost de gardă, de serviciu.
De la poliţiştii aflaţi la datorie (real, nu cei băgaţi cu copy-paste, la hurtă, prin comunicatele festivist-idioate ale lui IPJ-Tablan) până la agenţii de pază din firmele private.
De la preoţii care au anunţat „Hristos a Înviat” până la vânzătorii din benzinăriile cu program non-stop.
De la Jandarmii programaţi de serviciu până la vânzătorii, barmanii, ospătarii din spaţiile comerciale care au deschis din prima sau din a doua zi de Paşti.
De la personalul de la Ambulanţă şi Smurd până la femeile de serviciu care şi în aceste zile au dat cu mătura şi mopul prin magazine sau malluri.
De la portarul sau camerista din hotel până la clopotarul care la 12 noaptea vestea si el că a Înviat Împăratul Slavei.
De la taximetrişti la angajaţii din pensiuni.
De la dispecerii din instituţiile de stat sau de la firmele private la şoferii de pe maşinile de marfă care, şi în aceste zile, au aprovizionat marile sau micile magazine.
Toţi cei de mai sus şi mulţi-mulţi alţii au ciocnit un ou roşu cu colegii de serviciu, cu pacienţii, cu clienţii. Departe de familii, de soţi şi soţii, de copii sau de fraţi şi de părinţi, pentru că… au lăsat sărbătorile lor deoparte pentru sărbătorile noastre.
Tuturor, Hristos a Înviat! Şi respectul cuvenit!

Daniel Vinca

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns