Au ajuns SPP-iştii! Din culisele şedinţei de Guvern de la Piatra Neamţ…

Vestea anunţă în premieră ora la care va avea loc joi, la Piatra Neamţ, şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova: 12.

Membrii celor două guverne (detalii AICI) care vor fi prezenţi joi la Piatra Neamţ vor sosi chiar în ziua respectivă. Nu vin cu o seară înainte şi nici nu rămân cazaţi în seara de după, condorm surselor noastre.

Dar au ajuns deja SPP-iştii care, conform protocoalelor de securitate, fac verificările ce se impun. Chiar în acest moment sunt controlate toate spaţiile în care se vor afla mâine premierii Grindeanu, Filip şi miniştrii lor, sunt trecute în revistă căile de acces oficiale dar şi cele secundare care ar putea fi folosite pentru „extragere” în cazul unor incidente nedorite.

La CJ, în continuare, pregătirea şedinţei este prioritatea zero. Nu a fost timpul necesar pentru schimbarea parchetului din sala de şedinţe (cum s-ar fi dorit) dar, cu mare zor, a fost văruit un perete, au fost vopsite nişte grilaje. Holurile de la CJ miros toate a proaspăt şi detergent, au apărut şi steagurile celor două ţări – adică pregătirile punctează importanţa evenimentului…

D.VINCA

 

Lasă un răspuns