Atenție! Piroman la Piatra Șoimului

Un apel venit prin numărul unic de urgență 112 anunța, sâmbătă după amiază, izbucnirea unui incendiu în satul Luminiș din comuna Piatra Șoimului, informează ISU Neamț.
La fața locului s-au deplasat 7 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț, cu două autospeciale cu apă și spumă. Din primele cercetări, se pare că incendiul ar fi fost provocat intenționat, de o persoană rămasă încă neidentificată.
Flăcările au mistuit aproximativ 4 tone de furaje, o fânărie și pereții unei bucătării de vară construită din lemn pe o suprafață de 7 mp. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns