Atenţie, doamnă la volan! Băută, a intrat cu maşina în podeţ, apoi în şanţ!

baut volan

În data de 11.03.2015, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au intervenit la soluționarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, ce a avut loc pe raza satului Izvoru din comuna Ion Creangă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate se pare că în ziua de 11.03.2015, în jurul orelor 17.20 în timp ce o femeie de 52 de ani, din Ion Creangă conducea un autoturism pe DJ 207C spre mun. Roman, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a intrat într-un podeţ de beton, după care a ricoșat în şanţ. În urma evenimentului rutier nu au fost victime omeneşti ci doar pagube materiale, iar conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal femeii pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

sursa: Politia Neamt

 

Lasă un răspuns