25 de miliarde de lei vechi este suma plecată drept subvenţie din contul CJ Neamţ în primele 5 luni ale anului 2016 drept Compensaţie (subvenţie pentru pierderi pe rutele operate de Troleibuzul). Alte 6 miliarde de lei fuseseră solicitaţi pentru luna iunie, nu avem dovada că au fost plătiţi dar bănuim că da.
Per total, e vorba de peste 30 de miliarde de lei vechi însumând plăţi făcute din bugetul judeţului Neamţ – şi aici vine bomba – pe un contract în care CJ Neamţ (plătitorul!) nu este parte, respectivul contract fiind încheiat între ADI Urbtrans (ONG-ul care organizează transportul de călători în Piatra Neamţ şi câteva comune arondate) şi Troleibuzul.
Mai pe româneşte, doi băieţi deştepţi se aşează la masă, pun de o afacere, unul zice că face ceva, celălalt că supraveghează şi stabilesc ei că bun de plată este… un al treilea. Şi semnează şi un contract (beton, nu) prin care al treilea e pus la făcut plăţi. Şi ce plăţi!
Mai jos, prima şi ultima filă din contractul respectiv, din ianuarie 2016, încheiat şi semnat de conducerea Troleibuzul (pe de o parte) şi conducerea ADI UrbTrans.
După cum se vede din ultima filă, din partea Troleibuzul semnatarii au fost directorul general Ana-Nadia Năstase şi contabilul şef Adriean Chirilă, iar de la ADI Urbtrans au semnat peşedintele Asociaţiei (de la acea dată) Dragos Chitic şi directorul adjunct Ioan Cucoreanu (în locul directorului general Adrian Grigoraş).
Pe pagina 4 a respectivului contract este capitolul 2 cu „OBIECTUL CONTRACTULUI” de unde aflăm, la paragraful 2.1 că
„Obiectul prezentului contract îl reprezintă Compensaţia Operatorului pentru prestarea serviciului de transport public de persoane, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu de interes general (…)”.
Operatorul este Troleibuzul şi dintr-un paragraf următor aflăm că…
„va avea dreptul la plata Compensaţiei din partea Autorităţii Contractante, în termenii şi condiţiile prevăzute în prezentul contract”.
„Compensaţie din partea Autorităţii contractante”, adică din partea ADI Urbtrans. La prima vedere, ar fi OK, unul execută un serviciu, altul comandă şi plăteşte. Dar vine bomba din pagina 6, vezi foto de mai jos:
V-aţi lămurit! Troleibuzul cere, ADI Urbtrans verifică şi aprobă Compensaţia pe care o plăteşte… Consiliul Judeţean. Trai nineacă, încă o dată! De toată frumuseţea formularea „în limita sumelor bugetate de Consiliul Judeţean Neamţ”, dar tot nu reuşeşte să mascheze adevărul crunt că două entităţi (Troleibuzul şi ADI Urbtrans) decid pe bugetul judeţului care e gestionat, oficial, de către Consiliul Judeţean.
Juriştii consultaţi de Vestea pe acest contract au avut o atitudine total neprofesională: şi-au făcut cruce şi au recunoscut că nu au văzut în viaţa lor un contract prin care două părţi să stabilească că plăteşte a treia, care nici nu e parte într-un contract. Unii dintre ei au opinat şi că aceste plăţi nu numai că sunt nelegale din punct de vedere al legislaţiei comerciale şi civile dar încalcă grav şi legislaţia europeană, ratificată de România, cu privire al acordarea ajutoarelor de stat.
Unul dintre specialişti ne-a propus să revenim la capitolul 2, cel cu obiectul contractului. Priviţi:
„… În scopul satisfacerii unor necesităţi de natură economică, socială şi de mediu, pentru acordarea de facilităţi unor persoane defavorizate din zone greu accesibile…”! Care „persoane defavorizate din zone greu accesibile” din moment ce Compensaţia (să-i spunem pe româneşte SUBVENŢIE PENTRU PIERDERI PER KM) este acordată pentru serviciile realizate pentru toţi pasagerii (care oricum plătesc bilet) în Piatra Neamţ şi pe străzile din unele comune învecinate? Reamintim că pentru pensionari cu venituri mici, persoane cu handicap etc Troleibuzul încasează alte subvenţii (300-400 milioane lei lunar), în timp ce compensaţia de circa 5 miliarde de lei vechi pe lună este pentru „zone greu accesibile” cum ar fi Piatra Neamţ – Săvineşti, Dărmăneşti – Gară, Gară – 1 Mai etc.
Şi nici faza cu necesităţi de mediu nu stă în picioare, din moment ce, prin acelaşi contract, Troleibuzul încasează compensaţia pentru transportul realizat şi cu troleibuze dar şi cu autobuze sau microbuze. Adică şi cu mijloacele de transport folosite de transportatorii privaţi care, la fel ca Troleibuzul, iau preţul pe bilet pasagerului dar, spre deosebire de Troleibuzul, nu mai cer şi bani de la CJ.
Suveica Troleibuzul – ADI Urbtrans – Consiliul Judeţean a scos în ultimii ani câte 60 de miliarde de lei vechi din bugetul judeţului şi i-a dus pe ţeava care se varsă în conturile firmei de transport. Contractul (înregistrat de Troleibuzul cu nr 29/ 4.01.2016) prezentat mai sus arată cum aceste plăţi se făceau din bugetul CJ fără ca instituţia judeţeană să fie parte în contract. Evident că există hotărâri de CJ care, formal, dau o aură de legalitate plăţilor făcute dar, din informaţiile noastre, nu există niciun contract (cel puţin în ultimii ani) între CJ şi beneficiarul acestor plăţi, adică Troleibuzul.
Este o situaţie nemaiîntâlnită, în contextul în care – ca să dăm un simplu exemplu – un ONG finanţat de CJ pentru o acţiune cu 50 sau 100 de milioane de lei vechi, după ce asocierea trece prin CJ, semnează un contract cu acelaşi CJ şi decontează fiecare leuţ nu doar pe baza unor situaţii de plată frumos făcute ci este verificat draconic (şi bine că e aşa) dacă a respectat contractul, dacă fiecare leu a fost cheltuit pe capitolul menţionat.
La Troleibuzul situaţia e fericită şi total opusă: calculează specialiştii firmei, aprobă ADI Urbtrans şi CJ… plăteşte. Fără să fie contract între Troleibuzul şi CJ. Adică CJ e bun de plată în baza contractului dintre Troleibuzul şi ADI Urbtrans prin care instituţiei judeţene i s-au trasat directive.
Specialiştii consultaţi de Vestea au opinat că această suveică care goleşte anual bugetul judeţului de vreo 60 de miliarde de lei vechi nu doar că încalcă reglementările referitoare la disciplina financiar-contabilă ci ar avea şi valenţe penale. Mai pe româneşte, într-o ţară unde banul public nu e lăsat la îndemâna oricui, cei care au participat la această suveică ar avea motive serioase să nu doarmă liniştiţi.
Mai nou, şi în România sunt unii treziţi din somn de „colindătorii” trimişi de DNA aşa că… om trăi şi om vedea!
Daniel VINCA
Cititi si: Miliarde fără număr pentru GAURA NEAGRĂ Troleibuzul / Peste 2,5 milioane de lei (noi) viraţi de CJ doar în 2016, pentru pierderile/km
Arsene, președintele CJ: Voi cere demiterea tuturor celor vinovați de situația de la Troleibuzul!
Miliarde fără număr pentru GAURA NEAGRĂ Troleibuzul / Peste 2,5 milioane de lei (noi) viraţi de CJ doar în 2016, pentru pierderile/km
Asaftei: La Troleibuzul este o viermuială ieșită din comun!
Troleibuzul SA – TRAI NINEACĂ! 60 de miliarde de lei (vechi) – subvenţii de la CJ, pe an! 5 miliarde lei (vechi) – plata conducerii!
Investiţii a la Troleibuzul! Nu au cumpărat soft de câteva sute de euro pentru contabilitate dar au avut 1,3 miliarde lei pentru server şi I.C.E.R.!
CADO 500.000 lei lunar de la CJ pentru Troleibuzul! Ce s-ar putea face cu aceşti bani?
Scandalul Troleibuzul rupe PSD în două!
N-are cine,toate matracucile au „facut”masterat la Scolile Normale !