Ăștia suntem! Ce a rămas în urmă, după prima seară din Zilele Orașului!

Unii dintre cei care ieri au fost în centrul Orașului Piatra Neamț, la Zilele Municipiului, au ținut să demonstreze – și au reușit! – că „vrem o țară ca afară” rămâne o aspirație tip pară mălăiață.
Imaginile care însoțesc acest text au fost realizate vineri noaptea, după ora 23, când spectacolul se încheiase și în Piața Ștefan cel Mare mai erau câteva sute de oameni (din cele câtea mii care erau prezenți când cânta Laura Lavric).
Și, ca să nu fie vorba, artizanii acestor „peisaje” sunt, în marea lor majoritate, nu turiști sau nemțeni de prin comune ci mândri posesori de cărți de identitate de Piatra Neamț.

Cum naiba să se așeze un client la o masă să mânânce o porție de grătar sau o clătită când cei dinaintea lui au lăsat – pe masă și pe jos – ca într-o cocină?

Și, ca să fie clar, aceste imagini nu bat obrazul organizatorilor (care în afara coșurilor de gunoi existente, au marcat perimetrul Pieței cu zeci de pubele) sau al comercianților (care, la rândul lor, aveau oameni care tot debarasau și chiar dădeau și cu mătura) ci al celor care ar trebui să se bucure de o zi a comunității. O fi greu să îți arunci propriile resturi de mâncare la un coș? O fi greu – dacă tot ai dat pe masă bere, suc, sau muștar – să ceri 3 șervețele și să strângi? O fi tare obositor să te aplici să ridici resturile pe care tot tu le-ai scăpat/dat pe jos? O fi greu să dai scrumul și chiștocul într-un carton de mici și apoi să duci acel carton la coșul de gunoi?
O fi atât de mare efort să arunci șervețelul sau sticla de plastic la un coș și nu ca gherțoiul la picioarele tale?

Imaginea de mai jos, cu doza de aluminiu aruncată în iarbă, își are o mini-istorie elocventă. Era tot după ora 23 și a fost proiectată acea bere pe spațiul verde de un tânăr de 16-20 de ani, atletic, în clasicii pantaloni cu gleznuță la vedere și tur lăsat. Un bărbat care era de mână cu un băiețel de vreo cinci ani și-a permis să-i spună tânărului aflat la câțiva metri că „Domnu’, v-a scăpat ceva din mână…”.
Cel interpelat a privit zeflemitor la bărbatul respectiv și … a slobozit un râgâit prelung. Și a început să hăhăie…

Și dacă tot sunt forte consistente (Poliție, Jandarmi, Poliție Locală) angrenate în asigurarea ordinii publice, ne permitem o sugestie: domnilor, niște amenzi pentru cei care poluează (la propriu și la figurat) cu nesimțirea lor o acțiune realizaă cu bani publici nu puteți da?
Există și legislație pe ordine publică, există și un regulament de estetică al Municipiului Piatra Neamț…

Și un sfat, mai ales pentru jandarmi: nu, nu stați la poze cu bețivii și cocalarii!

Zilele unui oraș trebuie să fie o bucurie a unei comunități, nu încă un episod în care majoritatea civilizată tolerează (pentru a câta oară?) mizeria și râgâielile unor nesimțiți.

D.V.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.