Astăzi este prima zi în care candidații pentru fotoliul de primar din Roman, Bălțătești și Pipirig își pot depune candidaturile pentru alegerile parțiale din 11 iunie. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Neamț, astăzi prefectul Vasile Panaite a participat la videoconferința organizată de ministrul Afacerilor Interne, subiectul discutat fiind tocmai alegerile parțiale.
Totodată, ministrul Carmen Dan a fost interesată de situația localităților afectate de inundații în data de 13 mai 2017. „La Neamț suntem în grafic cu pregătirea alegerilor locale parțiale, lucrăm în echipă și nu sunt probleme. Referitor la urmările fenomenelor meteorologice periculoase, vă aduc la cunoș tință că avem comisiile de evaluare pe teren”, a declarat, în videoconferință, prefectul Vasile Panaite.
Depunerea candidaturilor se face în perioada 16 mai – 22 mai. Candidaturile rămân definitive pe data de 28 mai. Campania electorală începe pe data de 27 mai.
Alex SÎRBU